Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
marți, 24 noiembrie 2020

Drum lin, maestre Talaşman!

O nouă pierdere în lumea teatrului românesc. Paul Talaşman, actor la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” din București şi fost actor al teatrului din Baia Mare, a decedat în această dimineaţă. Avea 68 de ani şi nu putea sta departe de scenă.

paul talasmanAbsolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală Bucureşti, Talaşman a fost actor la Teatrul Municipal Baia Mare (în perioada 1978-2002), la Teatrul „Fantasio” din Constanţă şi la „Constantin Tănase” din Bucureşti. De-a lungul carierei artistice a interpretat numeroase roluri, alături de Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Vasile Muraru, Monalisa Basarab etc, dar a avut roluri şi în filme (Las Fierbinţi), fiind un iubitor de public şi îndrăgit de public.   

„Paul Talaşman – Nea Tolea din <<Las Fierbinţi>> a plecat în această dimineaţă spre Lumina”, a fost mesajul care anunţa decesul actorului.

“Colegul nostru, actorul PAUL TALAȘMAN ne-a părăsit, plecând să strălucească de-acum încolo printre stelele Teatrului și Filmului românesc. Dumnezeu să îl odihnească! Condoleanțe familiei îndoliate”, au transmis actorii de la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”..

Lăsaţi un răspuns