Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 25 aprilie 2024

Propunere de excludere a lui Geoana din PSD

Comisia Nationala de Integritate si Arbitraj din cadrul PSD s-a intrunit duminica pentru a analiza situatia lui Mircea Geoana.

Dan Sova, presedintele comisiei, a declarat ca aceasta comisie s-a intrunit la sesizarea Biroului Permanent National al PSD, privind incalcarea Statutului partidului de catre Mircea Geoana. Astfel, comisia a decis sa propuna Comitetului Executiv National al PSD excluderea din partid a lui Geoana.

“Hotararea va fi inaintata Comitetului Executiv care se va pronunta in cauza”, a declarat Sova. Acesta a mai spus ca 43 dintre membrii comisiei au votat pentru propunerea de excludere, iar 5 au votat impotriva.

La nivel de Maramures, conducerea organizatiei judetene a PSD a anuntat inca de zilele trecute ca sustin deciziile presedintelui de partid.

“Un partid mare ca PSD, condus fara forta, poate induce in ochii electoratului ca si guvernarea noastra viitoare va fi la fel. Felul in care e condus un partid in opozitie sugereaza cum va fi condus si cand va fi la putere”, a declarat Mircea Ursache, presedintele PSD Maramures.

Lăsaţi un răspuns