Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 4 decembrie 2024

Doua persoane sunt urmarite penal in cazul accidentului de la Sighet

Dirigintele de santier si un responsabil cu lucrarile la reteaua de gaze sunt cercetate penal dupa explozia de la Sighetu Marmatiei. Procurorii Sectiei de urmarire penala si criminalistica au dispus începerea urmaririi penale fata de doua persoane fizice.

În sarcina fiecareia dintre cele doua persoane fizice s-a retinut savârsirea infractiunilor de ucidere din culpa (victima C. A. S.), vatamare corporala din culpa (fata de 14 persoane vatamate), distrugere din culpa cu consecinte deosebit de grave si fals în înscrisuri sub semnatura privata.

În fapt, în raport cu probatoriul administrat în cauza, pâna în acest moment al urmaririi penale s-a retinut faptul ca, una dintre persoanele fizice puse sub învinuire, în calitate de diriginte de santier în perioada 2005-2010, având atributii de verificare a calitatii executiei constructiilor, privind edificarea retelei de distributie a gazului metan în orasul Sighetu Marmatiei, a vizat documentele tehnice (procese-verbale de receptie a lucrarilor efectuate pe mai multe strazi din municipiul Sighetu Marmatiei si diagramele de presiune).

De asemenea, probele administrate în cauza, au relevat ca cel de-al doilea învinuit , persoana fizica, în calitate de responsabil cu lucrarile de constructie din partea firmei          S.C. B.G S.A., în perioada 2005-2006 a vizat documentele tehnice, desi pozitionarea conductelor  s-a facut la o alta adâncime decât cea prevazuta în proiect si  fara ca aceste conducte sa fie fixate pe un pat de nisip. În acelasi timp, probatoriul a relevat ca, amplasarea în fapt a conductei s-a facut în alt loc decât cel prevazut în proiect.

Aceste fapte (cele cu privire la nerespectarea proiectului de executie) au creat conditiile favorizante pentru fisurarea conductei de gaz la intersectia a doua strazi (constatata de organele de cercetare penala în data de 19 februarie 2012), situatie în care au existat infiltrari de gaz în subsolul imobilului avariat, infiltrari urmate de producerea celor doua explozii în data de 19 februarie 2012.

Cercetarea exterioara a locului evenimentului s-a efectuat în data de 19.02.2012, între orele 1000-2300, a fost continuata în data de 20.02.2012 si în data de 22.02.2012.

În urma efectuarii cercetarii la fata locului s-a constatat faptul ca proiectul de executie al retelei de distributie a gazului nu a fost respectat. Cu ocazia decopertarii s-a descoperit o fisura în conducta de gaze. Aceasta conducta era pozitionata la o adâncime de doar la 66 cm, desi adâncimea prevazuta în proiect era de 90 cm. Proiectul prevedea realizarea unui pat de nisip protector cu grosimea de 10 cm, care ar fi trebuit sa fie sub aceasta conducta, dar  s-a constatat ca acesta lipsea cu desavârsire.

Din primele depozitii ale persoanelor audiate a reiesit faptul ca angajatii S.C. B .G S.A. au fost chemati de mai multe ori, anterior producerii accidentului, dar de fiecare data angajatii firmei distribuitoare a gazului au sustinut ca nu au semnalat prezenta gazului metan. Mai mult decât atât, au recomandat  persoanei fizice care a facut sesizarea sa renunte la  aparatul pe care îl avea montat pentru detectarea gazului metan.

Lăsaţi un răspuns