Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 15 decembrie 2017

Oprea: UNPR va avea liste proprii de candidati pentru toate consiliile locale si judetene

Presedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a declarat ca UNPR va avea liste proprii de candidati pentru toate consiliile locale si toate consiliile judetene. Oprea a aratat  ca nu se pune problema unor acorduri politice care sa duca la pierderea identitatii partidului condus de el.

“Subliniez foarte clar ca UNPR va avea  liste proprii de candidati  pentru toate consiliile locale si toate consiliile judetene”, a declarat Oprea. El a mai spus ca UNPR ramâne un partid de centru-stânga. “În al doilea rând, UNPR nu-si abandoneaza  principiile de centru-stânga. Fiecare dintre membrii UNPR au facut sacrificii în numele acestor principii,  prin urmare, ca sa fie clar pentru  toata lumea, UNPR ramâne un partid  de centru-stânga, merge mai departe cu taxa pe marile averi, merge mai departe cu revendicarea privind cresterea salariilor si a pensiilor atunci când economia va permite acest lucru, merge mai departe cu preocuparea noastra  pentru oamenii cu venituri scazute, pentru batrâni, pentru tineri, pentru muncitori si pentru agricultori”, a mai subliniat liderul UNPR.

Lăsaţi un răspuns