Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
duminică, 24 iunie 2018

Deputatul PSD, Gheorghe Simon, incompatibil

Gheorghe Simon

Gheorghe Simon, deputat PSD de Maramures

“Deputatul Gheorghe Şimon a fost ales secretar executiv al PSD”, se arată într-un comunicat de presă remis de biroul de presă al organizaţiei judeţene a partidului.

“La Consiliul Naţional al PSD au fost completate structurile centrale de partid ale social-democraţilor. S-a stabilit ca senatorul Liviu Marian Pop, alături de liderul PSD Maramureş, Gabriel Zetea, să fie membri în Comitetul Executiv Naţional al PSD, în vreme ce deputatul Gheorghe Şimon a fost desemnat secretar executiv al partidului la nivel naţional, în domeniul mediului”, se mai arată în comunicat. Noile numiri în funcţii de conducere ale celor doi parlamentari au fost prezentate cu titlu de laudă cu toate că unul dintre ei a devenit incompatibil prin noua poziţie pe care o deţine. “Un membru al PSD poate ocupa concomitent cel mult două funcţii în cadrul organelor de conducere ale partidului de la diferite niveluri”, se arată în Statutul PSD. Deputatul Gheorghe Şimon a devenit incompatibil prin desemnarea în funcţia de secretar executiv al partidului (aşa cum se arată şi în comunicatul de presă remis de PSD Maramureş, deoarece, acesta mai deţine şi funcţia de vicepreşedinte al PSD Vişeu de Sus şi cea de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene).

Lăsaţi un răspuns