Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 iunie 2018

Protest la usa autoritatilor

Insotitorii persoanelor cu handicap au pichetat Prefectura

 

Restantele la plata indemnizatiei pentru insotitorii persoanelor cu handicap au determinat un grup de somcuteni sa protesteze la usa autoritatilor judetene. Reprezentantii administratiei Somcuta Mare sustin ca gestul protestatarilor nu este justificat atata vreme cat li s-a spus ca vor primi sumele restante in conformitate cu prevederile legii.

Ieri, la Palatul Administrativ din Baia Mare, un grup de cetateni din :omcuta Mare a organizat o actiune de protest. Este vorba despre cateva persoane cu handicap si insotitorii acestora. Acestia au demarat o actiune de protest pe motiv ca nu si-au mai primit indemnizatia din luna august. „Am discutat cu reprezentantii Primariei :omcuta Mare, insa au refuzat sa ne dea toate restantele. Au spus ca ne dau pe doua luni, iar noi vrem sa primim integral banii care ni se cuvin. Suntem saraci si plini de datorii si am ajuns sa mancam o data in zi. Eu nu pot lucra pentru ca sunt cardiac si nu am alt venit si nici bani de medicamente. Altii au copii si nu au cu ce sa-i creasca”, a declarat Gherman Boldijar, cel care a initiat actiunea de protest. In opinia acestuia, administratia orasului :omcuta Mare este responsabila de situatia inregistrata deoarece nu a prins in buget suma necesara pentru plata indemnizatiei persoanelor cu dizabilitati.

Administratia nu vrea sa incalce legea

In replica, Florin Talpos, primarul orasului Somcuta Mare sustine ca protestul nu este justificat, atata vreme cat oamenilor li s-a explicat situatia. „Exista o procedura pe care noi trebuie sa o respectam si depindem de cei de la Finante. Suma, care a fost prinsa in buget la inceputul anului nu a fost suficienta pentru a acoperi necesarul la plata indemnizatiei pentru intregul an. La rectificare, am mai obtinut o parte din fondurile de care aveam nevoie la acest capitol. Am discutat cu oamenii si le-am explicat situatia. Mai mult, la sedinta Consiliului Local, s-au aprobat sumele pentru acordarea indemnizatiei pentru lunile august si septembrie. Conform legii, indemnizatia pentru cele doua luni (august si septembrie) se va acorda dupa data de 21 noiembrie. Oamenii insa au refuzat sa inteleaga acest lucru si au spus ca vor banii pe patru luni, adica si pe lunile octombrie si inclusiv pe noiembrie. Intelegem problemele lor, dar nu putem face mai mult decat ne permite legea. Am facut demersuri pentru a asigura sumele necesare pentru plata acestor indemnizatii pentru intregul an”, a declarat Talpos.

 

Lăsaţi un răspuns