Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 24 aprilie 2024

Dolha, mai tare decat Mitica

Mircea Dolha

Mircea Dolha

Mircea Dolha, presedinte interimar al PNL Baia Mare, isi arata muschii atunci cand vine vorba de constructia politica. Dupa ce ani la rand – din pozitia de presedinte al PSD Baia Mare, a spus in repetate randuri ca organizatia pe care o conduce este cea mai mare si mai puternica din judet, acum, dupa ce Dolha a ajuns deputat si „polul de putere” s-a inversat. Astfel, in opinia lui Dolha, cea mai mare organizatie din Baia Mare o are acum PNL.

„Liberalii au strans randurile. Organizatia PNL din Baia Mare este cea mai puternica dintre toate organizatiile pe care le au, in judet, partidele de pe esicherul politic. Suntem si cei mai bine organizati”, a declarat Mircea Dolha, intr-o conferinta de presa care a avut loc joi la sediul PNL. Cu alte cuvinte, indiferent in care partid s-ar afla, deputatul PNL Mircea Dolha este intotdeauna in cea mai mare si mai puternica organizatie. Mai mult, de aceasta data, Dolha se crede mai puternic decat Mitica (Dumitru Matei), fostul sau coleg de partid, care acum detine functia de presedinte al PSD Baia Mare.

Delaratia a fost facut in contextul in care presedintele interimar al PNL Baia Mare a tras un semnal de alarma in ceea ce priveste procentele despre care vorbesc membri ai altor partide atunci cand fac referire la rezultatele alegerilor europarlamentare din luna mai. „Declaratiile unora care vorbesc de 60% ca rezultat, pe Baia Mare, al alegerilor europarlamentare sunt ireale. PNL si-a stabilit tinta de minim 25% ca rezultat la europarlamentare. Noi suntem optimisti ca vom avea rezultate bune pentru ca suntem bine organizati”, a declarat Dolha.

Lăsaţi un răspuns