Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
luni, 2 decembrie 2024

80 de milioane de lei pentru indiguiri la granita

Gabriel Zetea

Gabriel Zetea

Aproape 80 de milioane de lei va primi Maramureşul pentru consolidări şi îndiguiri de maluri în zona de graniţă, susţine Gabriel Zetea, preşedinte PSD Maramureş.

Reprezentantul PSD Maramureş precizează că lucrările vor fi finanţate din fonduri europene, iar suma va fi dirijată înspre judeţul nostru cu sprijinul Companiei Naţionale a Apelor Române. “La Compania Naţională a Apelor Române, am avut o discuţie cu directorul Vasile Pintilie. Vom avea o finanţare de 79 de milioane de lei cu TVA pentru consolidări şi îndiguiri pe bazinul hidrografic Tisa, pe regiunea de graniţă”, a declarat Gabriel Zetea, preşedinte PSD Maramureş. Social-democratul a explicat că proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, beneficiar fiind Administraţia Bazinală Someş-Tisa. “Este un lucru extrem de important pentru că aceste fonduri vor fi aduse în Maramureş”, a subliniat Zetea.

 

Lăsaţi un răspuns