Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 22 noiembrie 2017

Concurs de alergare montană „Mogoşa race”

Sâmbătă, 14 mai, între orele 09:00-15:00, Asociaţia „Baia Mare în mişcare” organizează concursul de alergare montană „Mogoşa race – Ediţia I”. La această competiţie se preconizează participarea unui nrumar de 150 concurenţi.

mogosaZona e perfectă pentru amatorii de drumeţii şi sporturi montane, indiferent de anotimp. Organizatorii Mogosa Race vă aşteaptă la prima ediţie a competiţiei de alergare.

În prima fază, traseul include pârtia de schi ce se întinde pe o lungime de doi kilometri şi cumulează aproximativ 500 de metri diferenţă de nivel. Traseul include şi o coborâre lungă de patru kilometri pe drumuri forestiere şi poteci. Alergătorii vor avea prilejul de a admira munţii Gutâi cu Creasta Cocoşului, Vârful Igniş, lacul Bodi etc. Înscrierile se pot realiza până înainte de start în limita locurilor disponibile.

Taxa de participare este 10 lei, iar startul se va da sâmbătă la ora 10:00. Evenimentul îşi propune să încurajeze mişcarea, motiv pentru care după încheierea alergării va fi organizată o drumeţie. Pentru copii sunt organizate diverse activităţi: tiroliana, slack line şi alte jocuri.

Jandarmii din cadrul Detaşamentul 3 Jandarmi Baia Mare – Posturile de jandarmi montane Şuior şi Cavnic, vor asigura condiţiile de securitate pentru participanţii la această manifestare sportivă, acţionând pentru prevenirea fenomenului infracţional, intervenind în cazul tulburării ordinii publice.

Lăsaţi un răspuns