Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
duminică, 19 noiembrie 2017

Sfinţirea locului pentru biserica Schitului „Schimbarea la Faţă a Domnului”

Duminică, 15 mai 2016, de la ora 17,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru biserica Schitului „Schimbarea la Faţă a Domnului”, situat în Baia Mare, pe strada Viilor nr. 104.

sfintireSchitul este situat într-un loc mirific, iar la slujba de sfinţire s-au rugat în genunchi, împreună cu Arhiereul, câteva sute de credincioşi, pentru ca noua biserică să fie un loc sfânt şi sfinţitor, înspre folosul băimărenilor.

Încă din 2001, o familie din Baia Mare, care doreşte să-şi păstreze anonimatul, a oferit, sub pădurea din partea de nord a dealului ce străjuieşte municipiul Baia Mare, un loc pentru a se construi pe el o mănăstire. De atunci, la vecernia din Duminica Tuturor Sfinţilor, sobor de preoţi, cântăreţi şi credincioşi, în frunte cu preot dr. lect. univ. Vasile Borca, urca pe cărăruia abruptă de deasupra Spitalului TBC pentru a ajunge la mănăstire, deoarece cu maşina nu se putea merge. Era un efort răsplătit sus cu o privelişte de ansamblu deosebit de frumoasă asupra municipiului Baia Mare, aşa cum numai excursioniştii de înălţimi pot vedea. Este, acolo sus, într-adevăr, loc de mănăstire, frumos şi binecuvântat!

În anul 2010, au fost încheiate actele de donaţie, a fost numit, cu binecuvântarea P.S. Iustin Sigheteanul, un preot slujitor, părintele Gheorghe Ştirb, şi au început lucrările de acces de pe strada Viilor, s-a construit un mic paraclis în care se slujeşte şi azi.

În 2013, lucrările au fost preluate de Centrul Eparhial, sub directa îndrumare a P.S. Iustin Sigheteanul, care a numit aici stareţă pe monahia Tatiana Tomoş, iar ca slujitor pe preotul Claudiu Ciaşcai. În aceeaşi toamnă au început lucrările la casa monahală, construită din lemn, în stil maramureşean, care adăposteşte paraclisul, 5 chilii, trapeză şi s-a stabilit hramul sfântului locaş: „Schimbarea la Faţă a Domnului”, praznic împărătesc, care se ţine în 6 august în fiecare an.

Pentru a ajunge la sfântul locaş se poate merge cu maşina pe străzile: Iuliu Maniu, până la EON gaz, Tudor Vladimirescu – George Pop de Băseşti – strada Viilor (până la mănăstire). Pe jos, traseul este pe strada Victor Babeş, apoi pe strada Sănătăţii şi pe cărare până sus la schit.

         Azi, 15 mai 2016, a fost sfinţit locul pentru biserica ce se va înălţa aici, cu fundaţie din piatră şi structură de zid cu pridvor şi acoperis de lemn în stil maramureşean. Ansamblul monahal va mai cuprinde un Altar de Vară, un centru cultural-spiritual, un turn clopotniţă, un corp pentru chilii, fântână şi locuri de parcare. Schitul oferă o oază de linişte, în care te poţi ruga şi reculege în pace, un nou loc în care să ieşi din zgomotul urban şi să adăstezi lângă o pădure răcoroasă şi binefăcătoare, în verile toride şi nu numai.

         Echipa de proiectanţi şi ingineri care lucrează la punerea în operă a acestui proiect este aceeaşi care lucrează şi la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare: arhitect Dorel Cordoş, dr. ing. Gelu Zaharia şi ing. geolog Sorin Zaharia.

Schitul este primul aşezământ monahal ortodox din municipiul Baia Mare.

La slujba de sfinţire au luat parte arhim. dr. Casian Filip, ecleziarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, pr. lect. univ. dr. Vasile Borca, pr. Claudiu Ciaşcai, slujitor al sfântului locaş de închinare, preoţi din Baia Mare şi împrejurimi.

P.S. Iustin Sigheteanul a rostit un cuvânt de învăţătură despre rostul şi folosul duhovnicesc, social şi cultural-spiritual al mănăstirilor în ziua de azi, subliniind faptul ca această mănăstire va promova pictura şi arta sacră şi va organiza tabere de vară cu tineretul, despre binecuvântările pe care le aduc locurilor unde sunt amplasate, despre ce înseamnă a fi monah şi să slujeşti zi şi noapte Domnului şi să te rogi pentru pace în lume şi în ţară şi pentru vremuri mai bune.

Andrei Fărcaş

Lăsaţi un răspuns