Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 20 aprilie 2024

Zilele culturale religioase Baia Mare

Luni, 20 iunie, de la ora 17.00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a participat la Concertul coral din Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, care a încheiat „Zilele culturale religioase ale municipiului”, desfăşurate în organizarea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local.

zilele culturii religioaseConcertul coral s-a constituit într-un regal al cântecului coral, în care au evoluat cele mai bune coruri bisericeşti din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, respectiv din judeţele Maramureş şi Satu Mare, sub bagheta unor dirijori cu mare experienţă, precum profesorii Maria Chiş, din Satu Mare, pr. prof. dr. Petrică Aurelian Covaciu, lect. univ. dr. Teofil Stan, diacon drd. Adrian Dobreanu, din Baia Mare.

Repertoriul formaţiilor a fost preponderent religios, dar au fost interpretate şi câteva piese cu conţinut patriotic. A fost impresionantă cântarea troparului Pogorârii Duhului Sfânt, interpretată la unison, în încheiere, de toate cele cinci coruri participante, sub bagheta părintelui Petrică Aurelian Covaciu, care a ridicat spre cer un impresionant imn de slavă adresat Sfintei Treimi: „Binecuvântat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînţelepţi pe pescari ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt, şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire Ţie.” Cum să nu ţi se facă piele de găină la o astfel de interpretare de zile mari.

Au evoluat pe soleea Catedralei, unde a fost oficiată Sfânta Liturghie Arhierească de sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, în urmă cu o zi, Corul „Solemnis” al bisericii „Naşterea Domnului” din Satu Mare, dirijat de Maria Chiş; Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, dirijat de pr. prof. dr. Petrică Aurelian Covaciu; Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, condus de diac. drd. Adrian Dobreanu; Corul „Sfântul Ioan Damaschin” al Domeniului Teologie Ortodoxă de la Centrul Universitar „Nord” din Baia Mare; Corala Preoţească „Arhanghelii” a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijată de pr. prof. dr. Petrică Aurelian Covaciu.

„A fost a seară de mare încărcătură emoţională şi duhovnicească”, pentru că Episcopia noastră a reunit într-un concert extraordinar coral, între zidurile încă neterminate ale monumentalei noastre Catedrale Episcopale, cinci coruri de mare forţă interpretativă din Episcopie, care ne-au înălţat. Dorim ca aceste înălţătoare piese, care au umplut spaţiul Catedralei şi din Catedrală s-au înălţat la cer, să fie încă un pas înainte pentru lucrările la Catedrala noastră”, a spus P.S.  Iustin Sigheteanul.

Biserica nouă, din partea de sus a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, care va fi, de fapt, biserica pentru care se înalţă Catedrala, nefinisată încă, dar care dă, astfel, o notă aparte Sfintelor Liturghii şi concertelor corale ţinute în ea cu ocazii deosebite, a fost plină de credincioşi de toate vârstele, de la bătrâni la copii mici, toţi iubitori ai muzicii corale.

Tuturor corurilor P.S. Iustin Sigheteanul le-a înmânat Diploma culturală „Episcop Dr. Vasile Stan”, pentru promovarea activităţii corale, pentru activitatea desfăşurată şi implicarea în evenimente culturale şi religioase de pe teritoriul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Andrei Fărcaş

 

Lăsaţi un răspuns