Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 4 decembrie 2024

Credincioşii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului în 15 august

În 15 august, credincioşii ortodocşi şi catolicii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului. Este una din cele mai îndrăgite sărbători datorită evlaviei deosebite pe care o au enoriaşii faţă de Născătoarea de Dumnezeu.

rohiaDupă ce dreptcredincioşii creştini s-au pregătit timp de două săptămâni cu post şi rugăciuni prin participarea la Paraclisul Maicii Domnului, prin mărturisire şi împărtăşire cu Trupul şi Sângele Domnului s-au îndreptat spre sfintele lăcaşe de cult unde, în special la mănăstiri, se roagă şi cântă pricesne în cinstea Maicii Domnului.

Programul liturgic de la mănăstiri începe în ajun cu slujba Vecerniei şi Acatistul Adormirii Maicii Domnului, după care se continuă cu slujba Privegherii de toată noaptea când se mărturisesc şi împărtăşiesc credincioşii. Foarte multe biserici şi mănăstiri poartă acest frumos hram care se sărbătoreşte an de an pe 15 august.

In multe locuri, cu această ocazie, se organizează pelerinaje, în special la mănăstirile care îşi sărbătoresc astfel ocrotitoarea. Comunităţi întregi vin împreună în aceste pelerinaje care încep uneori cu două trei zile înainte de marele praznic. Majoritatea credincioşilor vin încă din preziua praznicului, în 14 august şi participă la slujbe, care în multe locuri au o conotaţie deosebită. Astfel, slujba Vecerniei se prelungeşte cu o Priveghere care în unele locuri durează până foarte târziu în noapte sau chiar toată noaptea.

La slujba de înainteprăznuire se mai cântă în multe biserici şi mănăstiri şi Prohodul Maicii Domnului, o cântare special alcătuită pentru noaptea dinaintea praznicului, construită după modelul Prohodului Domnului şi pusă pe linia melodică a celor trei stări ale acestuia. In pauzele dintre slujbe, credincioşii cântă, în unele locuri, şi alte cântări (extra – liturgice) închinate Maicii Domnului, (numite pricesne), care exprimă grija Născătoarei de Dumnezeu pentru oameni, precum şi afecţiunea profundă a credincioşilor faţă de Cea pe care o numesc Măicuţa Domnului. La sfintele lăcaşe de cult, foarte mulţi credincioşi, în semn de evlavie faţă de Maica Domnului, al cărei ajutor îl cer şi îl primesc, fac, la vremea praznicului, înconjurul bisericii (chiar şi în genunchi), aşteptând apoi cu răbdare multe ore să se închine Icoanei Maicii Domnului.

La Rohia credincioşii se închină icoanei Maicii Domnului „Călugăriţa”

Mănăstirea „Sf. Ana” din Rohia primeşte an de an de Sfântă Marie Mare, foarte mulţi credincioşi din ţară şi străinătate. Incă de duminică vor veni pelerini din întrega ţară pentru a asista la sfintele rugăciuni. Credincioşii vor participa duminică la Vecernia cu Litie sau Acatist, oficiate de PS dr. Iustin Sigheteanul, Arhieru – vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, urmat de un cuvânt de învăţătură şi molitfa pentru mărturisit.

De la orele 21,30 începe Slujba Privegherii, Molitfele Sfântului Vasile pentru cei bolnavi, Prohodul Macii Domnului şi Paraclisul Maicii Domnului. Noaptea pe la ora 3.00, are loc Prima Sfântă Liturghie pentru împărtăşirea credincioşilor care s-au mărturisit, iar de la ora 6.00 se săvârşeşte Sfintirea apei, urmat de Taina Sfântului Maslu. De la ora 9.00, începe Sfânta Liturghie şi cuvântul de învăţătură specific acestei sărbători. Pelerinii au posibilitatea să se închine icoanei Maicii Domnului „Călugăriţa”. Autorul acesteia este călugărul Nicanor din Sfântul Munte Athos.

O imagine deosebită cu chipul Maicii Domnului apare pe această lucrare de la Mănăstirea Rohia, care se găseşte în Paraclisul „Sfântul Nicolae” de la demisolul bisericii noi, iar acum a fost scoasă afară pentru închinarea credincioşilor. Datează din deceniul al patrulea al secolului al XX-lea şi a scăpat dintr-un incendiu când, din cauza unei lumânari nesupravegheate, suportul lemnos al icoanei a luat foc fiind mistuit în întregime, în timp ce icoana păstrează doar câteva urme care mărturisesc minunea săvârşită. In anul 2004, icoana a fost restaurată de către profesorul universitar Teo Mureşan, din Cluj-Napoca.

De Adormirea Maicii Domnului si la Mănăstirea Moisei se serbează hramul.

V. Gherman

Lăsaţi un răspuns