Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 20 octombrie 2017

Târnosirea bisericii din Băiuţ

Duminică, 18 septembrie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Băiuţ, Protopopiatul Lăpuş, în fruntea unui sobor de 22 de preoţi slujitori şi diaconi, din care au făcut parte protopopul Lăpuşului, pr. dr. Florin Stan, fostul protopop al Lăpuşului, pr. Ioan Ciceu, preotul paroh Simion Gherman, preoţi din parohiile învecinate.

biserica-baiutBiserica din Băiuţ a fost construită între anii 1814-1820, din zid şi acoperită cu şindrilă, prin sprijinul financiar al patronatelor minei Băiuţ şi prin contribuţia credincioşilor din localitate.

Până în anul 2008, biserica a fost folosită în comun de credincioşii ortodocşi şi romano-catolici, în cea mai mare linişte şi pace interconfesională.

Reparaţiile de-a lungul timpului

Dăinuirea în bune condiţii de-a lungul anilor a fost posibilă doar cu ajutorul reparaţiilor executate de meşteri pricepuţi.

Astfel, din reparaţiile contemporane este cunoscută cea din anul 1960, în vremea păstoririi preotului Cornel Fucec, când a fost reparată şarpanta şi acoperişul de şindrilă a fost înlocuit cu altul din tablă.

În 1971, în timpul păstoririi preotului Nuţu Ivanciuc, a fost construit un impunător zid de sprijin în partea dinspre drum a curţii, în 1980 s-a rezidit casa parohială, iar între anii 1998-2001 s-a executat bolta bisericii şi s-au tencuit faţadele exterioare.

În 2007 a fost numit paroh preotul Simion Gherman, care, în anul următor începe un proces amplu de renovare: s-a schimbat crucea de pe turn, s-a introdus încălzirea centrală, s-a reparat bolta din Sfântul Altar, s-au tencuit Sfântul Altar, pridvorul şi podul bisericii, s-au schimbat ferestrele şi uşile şi s-a pregătit interiorul pentru pictură.

Între 2008 şi 2012 a fost pictat interiorul bisericii în tehnica frescă şi catapeteasma, în ulei, de către Radu Ghencea, s-au turnat şi placat cu piatră treptele de la intare, au fost cumpărate policandre, o strană sculptată în lemn, s-a vopsit acoperişul, s-a înlocuit vechea catapeteasmă cu alta nouă, din lemn de stejar, sculptată de Florin Mircea.

În acest an s-a reînnoit exteriorul bisericii, s-a executat zidul şi gardul împrejmuitor, s-a recondiţionat mobilierul, s-au cumpărat covoare noi, s-a rezidit Sfânta Masă după noile reguli, din cărămidă şi placă din marmură, fără trepte interioare şi s-a pregătit pentru târnosire.

Slujba de târnosire

Executată după toate regulile Bisericii Ortodoxe, Sfânta Slujbă de târnosire a fost oficiată de P.S. Iustin Sigheteanul, prin punerea Sfintelor Moaşte de Sfinţi Mucenici în piciorul Sfintei Mese, a Sfinţilor Evanghelişti în colţurilor Sfintei Mese şi ungerea cu Sfântul şi Marele Mir în exterior şi interior.

Pe lângă hramul istoric, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, biserica a primit şi al doilea hram, „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”, în acest an când, în Patriarhia Română, este omagiat şi comemorat Sfântul Ierarh Antim Ivireanul şi tipografii bisericeşti.

Sfânta Liturghie Arhierească

Desfăşurată pe o scenă în curtea bisericii, Sfânta Liturghie Arhierească a fost urmărită de o mare mulţime de credincioşi din parohie şi din satele Ţării Lăpuşului, sosiţi să se roage împreună cu soborul slujitor.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de diac. prof. drd. Adrian Dobreanu.

În cuvântul de învăţătură, P.S. Iustin Sigheteanul s-a referit la pericopa evanghelică a duminicii după Înălţarea Sfintei Cruci, despre Crucea pe care trebuie să o ducem fiecare dintre noi şi despre refuzul din lumea contemporană de a-şi asuma purtarea Sfintei Cruci şi a vieţuirii în învăţăturile lăsate nouă de Hristos Domnul.

Andrei Fărcaş

 

Lăsaţi un răspuns