Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Un tribunal norvegian a permis familiei Nan recuperarea copiilor

Un tribunal din Norvegia a decis reintregirea familiei Nan, dupa ce autoritatea de protectie a copilului din aceasta tara, Barnevernet, a decis separarea fortata a celor doi copii, Bianca-Mihaela si Dragos-Dumitru. 

familia-nanPotrivit unui comunicat al Episcopiei Ortodoxe Romane a Europei de Nord transmis, duminica, aceasta decizie vine la putin timp dupa o alta reintregire decisa tot de justitia norvegiana, cea a familiei Bodnariu.

„Cu mare bucurie si recunostinta fata de Dumnezeul celor asupriti, dam vestea reintregirii familiei Nan in urma recursului judecat la Tribunalului local Nord-Troms (Tingretten) in Norvegia. Sentinta a fost data in unanimitate de completul de judecatori, Bianca-Mihaela si Dragos-Dumitru, cei doi copii, urmand sa se reintoarca la parintii lor dupa un an de grele suferinte cauzate de separarea fortata decisa de Barnevernet. Aceasta biruinta in fata nedreptatii evidente vine la putin timp dupa o alta reintregire decisa tot de justitia norvegiana, cea a familiei Bodnariu”, se arata in documentul citat, semnat de episcopul Macarie Dragoi.

Acesta a subliniat ca deciziile date de justitia norvegiana arata ca exista, inca, dreptate „chiar si in aceste vremi tulburi, daca dam dovada de solidaritate si de impreuna-patimire cu fratii nostri si daca nu capitulam in fata fortelor care destructureaza familia si societatea”.

„Incercarile prin care au trecut familiie Nan si Bodnariu ne-au adus mai aproape unii de altii si ne-au trezit la realitatea dura a provocarilor lumii in care traim. E momentul sa constientizam ca numai impreuna, strans uniti in jurul lui Dumnezeu si a Bisericii, putem razbi prin aceste incercari”, a mentionat episcopul Macarie Dragoi.

Dumitru si Mihaela Nan, originari din Maramures, care s-au mutat in Norvegia in urma cu cinci ani, au ramas fara cei doi copii in octombrie 2015, cand acestia au fost preluati de serviciul de protectie a copilului – Barnevernet si plasati intr-o familie surogat.

Sotii Nan au fost atunci chemati la politie, interogati si, in final, anuntati de angajati de la protectia copilului ca le-au fost luati copiii, pe motiv ca sunt batuti.

Acuzatiile ar fi pornit de la faptul ca fetita familiei Nan a spus ca a fost batuta, aceasta fiind filmata, fara ca familia sa stie, cand se juca si raspundea unor intrebari despre parintii sai.

Lăsaţi un răspuns