Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
marți, 21 noiembrie 2017

Liviu Marian Pop (PSD): În primul mandat de senator am eliminat o parte din nedreptățile la care cetățenii au fost supuși de fostul regim Băsescu- Boc

Senatorul PSD, Liviu Marian Pop este candidatul Partidului Social-Democrat, filiala Maramureș pentru un nou mandat de senator în Parlamentul României, la alegerile din 11 decembrie 2016. La finalul primului mandat, senatorul de Maramureș arată că, în ultimii patru ani, întreaga sa activitate a stat sub semnul preocupării pentru bunăstarea cetăţenilor, indiferent de categoria profesională din care aceștia fac parte.

liviu-marian-pop2”Am încercat să aduc un plus de bine fiecărui locuitor al Maramureșului, prin toate mijloacele pe care le are la dispoziţie un parlamentar. Astfel, m-am concentrat pe elaborarea şi susţinerea de propuneri legislative, interpelări, dezbateri, audienţe, consultări publice. Am avut, în acești patru ani, peste cele 90 de iniţiative legislative, din care un procent de 25% au devenit legi. În calitate de iniţiator sau co-iniţiator al mai multor iniţiative legislative am reuşit să găsesc soluţii concrete la problemele curente ale cetăţenilor şi, totodată, să elimin o serie de nedreptăţi la care au fost supuşi de regimul Boc-Băsescu. Consider, însă, că procedura de legiferare în Parlament ar trebui să meargă mult mai repede”, a arătat senatorul PSD de Maramureș, Liviu Marian Pop.

O parte dintre inițiativele senatorului maramureșean, care pot fi cuprinse la categoria reușite sunt: repararea nedreptății la care au fost supuşi grefierii, prin eliminarea pensiilor de serviciu; reducerea vârstei de pensionare pentru cei care  au lucrat în condiţii speciale sau în grupa I de muncă; dreptate pentru cadrele didactice care primesc, eşalonat, diferenţele salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2008 – mai 2011; eliminarea posibilelor discriminări între salariaţii temporari şi cei permanenţi care prestează acelaşi fel de muncă; prin modificările şi completările aduse Codului Muncii, s-a modificat modul în care se stabileşte şi se efectuează concediul de odihnă.

Liviu Marian Pop: Guvernul PSD a reuşit să aducă mai mulţi bani în buzunarele maramureșenilor

”În calitate de senator, dar şi de fost ministru am susţinut, de fiecare dată, toate proiectele prin care PSD a reuşit să aducă mai mulţi bani în buzunarele cetăţenilor şi care au dus România pe creştere economică: reducerea TVA general de la 24% la 20%, reducerea TVA la alimente, apă, turism la 9%, reducerea TVA la evenimente culturale, sportive, cărţi, reducerea impozitului la dividende de la 16% la 5%, reducerea bazei impozitate pentru drepturi de autor şi activităţi independente, eliminarea mai multor tipuri de accize, scăderea accizelor la mai multe categorii de produse etc. Totodată, locuinţele aflate în clădiri cu risc seismic nu vor mai putea fi închiriate sau destinate activităţilor economice, în cazul în care nu sunt consolidate de urgenţă, iar veteranii de război nu mai sunt obligaţi să utilizeze cupoanele de călătorii gratuite doar pe calea ferată, ci vor putea utiliza orice mijloc de transport”, a declarat senatorul PSD Maramureș, Liviu Marian Pop.

Senatorul PSD de Maramureș, Liviu Marian Pop, candidat PSD pentru un nou mandat de senator la alegerile de duminică, 11 decembrie 2016, se arată încrezător în votul maramureșenilor. ”Cetăţenii sunt cei care trebuie să ne evalueze şi cu siguranţă o vor face duminică.  Sper că au observat, de-a lungul acestor ani, că a fost o permanentă colaborare între toţi parlamentarii PSD de Maramureș, pentru că doar prin unitate, cooperare şi muncă în echipă putem duce mai departe proiectele bune ale partidului și numai dacă ne unim forțele putem face ceva concret şi în beneficiul cetăţenilor. Strânsa colaborare între parlamentari, consilieri judeţeni, primari şi consilieri locali ai PSD, alături de toţi cei care doresc să ni se alăture, poate duce la creşterea nivelului de trai şi, implicit, a bunăstării în judeţul Maramureş.

În viitorul mandat, senatorul PSD, Liviu Marian Pop a precizat că se va concentra pe educaţie, dialog social, relaţia dintre sindicate, patronate, forţa de muncă şi angajator. Mesajul parlamentarului maramureșean către alegători este să îndrăznească să creadă în Maramureș și să fie mândri că sunt maramureșeni.

          

Material difuzat la comanda PSD Maramureş cod AEP 11160007

 

 

 

 

Lăsaţi un răspuns