Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
marți, 23 aprilie 2024

Reabilitarea DN 18 la stadiul de realizare a rigolelor și podețelor

Prefectul Sebastian Mihai Lupuț s-a deplasat miercuri, 5 aprilie, la Borșa, pentru a verifica modul în care se desfășoară lucrările pe drumul național (DN18), loturile Moisei-Borșa și Borșa-Cârlibaba.

reabilitare dn 18 - rigoleLa sediul Primăriei Borșa a avut loc o întâlnire cu reprezentații celor două firme, SC Tehnic Asist și SC Antrepriză Reparații și Lucrări – A.R.L. Cluj, cu șefii de șantier, cu primarul orașului Borșa și primarul și viceprimarul comunei Moisei. În acest context, a fost prezentat modul în care se desfășoară în acest moment lucrările la cele două tronsoane ale DN18 care aparțin de județul Maramureș și s-a discutat modul cum vor evolua lucrările în anul 2017, ținând cont de finanțarea acordată de CNAIR.

Pe primul tronson, Moisei-Borșa, SC Tehnic Asist lucrează la rigole și podețe, urmând ca după Paști să înceapă lucrările la poduri. De asemenea, în Moisei, pe anumite porțiuni ale drumului, se fac tronsoane experimentale pentru reciclarea asfaltului.

Pe lotul 2, Borșa-Cârlibaba, SC A.R.L. lucra, la momentul vizitei, cu aproximativ 12 echipe, pentru refacerea podețelor. Până acum lucrările s-au concentrat asupra drenajelor, urmând ca după Paști personalul să fie suplimentat și să înceapă să lucreze, la capacitate maximă, la toate podețele și podurile.

Ambele societăți s-au angajat ca până la sfârșitul anului 2017 să termine reciclarea și să lucreze la stratul de binder, urmând ca în anul 2018 să toarne stratul de uzură.

Cei doi primari au solicitat firmelor ca în programarea lucrărilor să țină cont și de aglomerația cu care se confruntă Borșa și Moiseiul în cursul lunilor de vacanță din această vară.

Cele două firme au ridicat în fața prefectului anumite probleme care țin de obținerea unor avize și autorizări, urmând ca acestea să fie urgentate la nivel de CNAIR și Ministerul Transporturilor, pentru a se putea respecta graficul de lucrări stabilit.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Lăsaţi un răspuns