Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
luni, 24 iulie 2017

Doliu în Cultură. A murit un mare scriitor maramureșean

Doliu în Cultură. A murit un mare scriitor maramureșean. Este vorba de Augustin Buzura (n. 22 septembrie 1938, Berința, județul Maramureș) – psihiatru, prozator și eseist român contemporan, autorul unor scenarii cinematografice. Din 1992 a fost membru titular al Academiei Române.

 

Augustin_Buzura„În copilăria aceea ruptă din poveste, pe Dâmburii Berinței, habar n-aveam că Buzura, firesc și demn, construia din mers și aducea cu sine pagini de istoria literaturii române. Pentru noi, copii fericiți și bezmetici, necoborâți încă în lumea reală, orice vizită era un motiv de bucurie, pentru că îmi plăceau mirosul și foșnetul musafirilor, îmi plăcea să admir, de dincolo de ușa de la camera de oaspeți, mesele spectaculoase pe care le întindea mama. Acolo au stat Mircea Zaciu, Gheorghe Pituț, Romulus Guga, Mircea Iorgulescu. Victor Iancu, Mircea Marian și mulți, mulți alții. Îi auzeam lui Buzura râsul sănătos și molipsitor și mă întrebam ce-or fi vorbind oamenii aceia mari și gravi, unii dintre ei cu barbă, alții cărunți, alții îmbrăcați ciudat… Păreau total neobișnuiți, misterioși, unii chiar fioroși, dar absolut fascinanți.
Între noi a fost o dragoste destul de… nemărturisită, dar atât de mare și de sinceră de ambele părți. Cuvintele prea multe între noi nici nu păreau să-și aibă rostul. Ar fi putut strica, ar fi putut risipi misterul…
De câte ori venea, îmi punea o mână albă și fină pe creștet: „Ce faci copiliță?” Niciodată nu știu ce răspundeam, pentru că mă grăbeam întotdeauna să-mi întâmpin verișorii, să le arăt ce-am mai desenat, ce-am mai cusut pentru păpușă sau cât pământ am mai săpat din beci ca să fac vase de lut pe care apoi le pictam cu acuarele. Îi duceam prin curte, pe Coasta Popii, pe la nucul Ilichii, pe la tăul cu broaște, cu sentimentul stăpânului care-și prezintă domeniul. Și, da… acela era tărâmul nepervertit al copilăriei mele…
Mi se părea firesc să-l știu mereu acolo: trudind nopți peste nopți, citind și scriind, făcându-și notițe și fișe, în singurătatea lui atât de fecundă. Mi se părea firesc să-l văd adesea trist, adesea nemulțumit, dar niciodată umil, niciodată plecând capul sau făcând pași în spate. Nici măcar în lateral. „De ce nu scrii ce vor să audă?” – l-a întrebat tata, în perioada în care securitatea îl urmărea și-l hărțuia, în perioada în care cenzura îi ținea luni și ani cărțile în sertare, pentru că el refuza să laude regimul. „M-aș compromite pentru următorii 2000 ani!” Și Buzura nu s-a compromis nici atunci, nici acum, și istoria literaturii va consemna acest fapt, atât de demn, atât de rar.
„Transmite-le consătenilor mei că nu pot să vin, dar că n-am plecat niciodată din Berința!” – a spus acum aproape patru ani, când l-am aniversat cu berințenii mei, la împlinirea a 75 de ani.
Și cine l-a cunoscut, și cine l-a citit o să vadă că Buzura n-a plecat niciodată de acasă. Chiar dacă a condus ani mulți ani revistele „Tribuna” la Cluj, apoi „Cultura” în București, chiar dacă s-a luptat să promoveze cultura română în lume prin Fundația Culturală Română, devenită apoi – fără voia lui – Institutul Cultural Român, chiar dacă și-a găsit un bine-meritat loc în Academia Română, Buzura n-a plecat niciodată din Berința, satul începuturilor lumii lui… Doar acum puțin…
Rămas bun, unchiu’ Augustin!”, a scris Dana Gagniuc, nepoata lui Buzura pe o rețea de socializare.

***

Augustin Buzura a urmat cursurile pre-universitare la Liceul “Gheorghe Șincai” (în prezent, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare). A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj (1958-1964).
a renunțat la profesia de medic psihiatru și s-a dedicat literaturii. Metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se vor regăsi în romanele sale.
a debutat cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranțe în 1963.
A fost redactor la revista Tribuna din Cluj. Din 1990 a devenit președinte al Fundației Culturale Române, iar între 2003-2004 al Institutului Cultural Român, directorul revistei Cultura.

 

 

Lăsaţi un răspuns