Ziar online de Maramures. Stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 21 noiembrie 2018

Început de an şcolar la Seminarul Teologic din Baia Mare

Luni, 10 septembrie, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, la deschiderea noului an şcolar pentru Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare.

 

elevi teologiePreasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a adresat elevilor şi cadrelor didactice prezente, reamintidu-le îndatoririle creştineşti pe care le au în permanenţă, le-a vorbit despre referendumul pentru familie ce va fi organizat în luna octombrie, cerâdu-le elevilor să fie un fel de voluntari în a îndemna poporul să se prezinte la vot.

 

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a amintit despre momentul important petrecut în urmă cu 15 ani, la 9 septembrie 2003, când a fost târnosit nivelul întâi al Catedralei Episcopale de către vrednicii de pomenire Patriarhi Teoctist al României şi Petros al VII-lea al Alexandriei Egiptului şi întregii Africi, iar în cadrul Sfintei Liturghii a fost canonizat Episcopul Iosif Stoica al Maramureşului drept Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureş, devenit ocrotitorul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi al Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Baia Mare al cărui nume îl poartă.

 

Lăsaţi un răspuns