Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
duminică, 5 mai 2024

Moment istoric la Finteușu Mare: Monument închinat muzicii corale

Moment istoric la Finteușu Mare – localitate aparținătoare orașului Șomcuta Mare. S-a dezvelit monumentul închinat muzicii corale.

monument finteusMai multe acțiuni au loc la Finteușu Mare în perioada 8-9 septembrie. Pentru că în acest an, corul bărbătesc împlinește o sută de ani de activitate neîntreruptă sub deviza „Ne-am unit inimile, gândurile și glasurile pentru a proslăvi prin cântec Neamul Românesc și pe Bunul Dumnezeu”, autoritățile au gîndit un program în care au inclus și inaugurarea Centrului Cultural din localitate și manifestări dedicate marcării Centenarului Marii Uniri de la 1918.

Startul manifestărilor s-a dat, în această dimineață cu o Liturghie oficiată de preoții cu care corul a avut de-a lungul timpului acțiuni religioase, iar de la ora 12.00 a urmat un parastas de pomenire a coristilor decedați în perioada 1 decembrie 1918-1 septembrie 2018. A urmat apoi festivitatea de dezvelire și sfințire a Monumentului cântecului coral de la Finteușu Mare. Manifestările vor continua pe parcursul acestei zile, dar și mâine, în program fiind incluse mai multe concerte, dar și o lansare de carte.

Lăsaţi un răspuns