Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 1 mai 2024

Recalcularea pensiilor. Drepturi acordate retroactiv

Drepturile recalculate se cuvin și se acordă de la data de 1 octombrie 2018, indiferent de data emiterii/comunicării deciziei de recalculare. De asemenea, s-a precizat că aplicarea Legii nr. 221/2018, nu se aplică persoanelor și-au deschis drepturile de pensie anterior datei de 01.01.2011, dar au beneficiat de majorarea punctajului mediu anual, în conformitate cu prevederile OUG nr.100/2008, ale OUG nr.209/2008, ale Legii nr.218/2009, respectiv art.169 din Legea nr.263/2010. O altă categorie de pensionari cărora nu se aplică prevederile Legii nr.221/2018 sunt cele care și-au deschis drepturile de pensie după data de 01.11.2011, dar au făcut obiectul Legii nr.155/2016, dar și alte categorii de pensionari care au realizat activități încadrate în condiții speciale, altele decât cele prevăzute la art.30, alin1, lit. d), e) și f). Datele au fost prezentate la ședința de impulsionare a veniturilor care s-a desfășurat, ieri, la Instituția Prefectului Maramureș.

casa de pensii mmDatele statistice ale Casei Naționale de Pensii relevă că, la nivelul județului nostru, sunt peste 116.000 de pensionari, din care peste 74.900 pentru limită de vârstă, peste 18.000 pensionari de invaliditate, peste 4.380 pensionari din domeniul agriculturii, 1.681 beneficiari de pensii anticipate, peste 16.500 de persoane beneficiază de pensie de urmaș. Directorul executiv Lucica Pop a menționat că în luna septembrie au fost încheiate 445 contracte privind plata retroactivă a contribuțiilor de asigurări de sănătate, venitul încasat fiind de 2.889.630 lei.

Modificarea și completarea legii sistemului unitar de pensii, prin Legea nr.221/2018 are dispoziții care vizează anumite categorii de pensionari cu drepturi în plată. Recalcularea se realizează din oficiu, fără formularea și înregistrarea unor cereri pentru persoanele care beneficiază de aceste drepturi, în baza Legii nr.192/2015. Recalcularea se va efectua în perioada 1 octombrie 2018 și 30 septembrie 2019. Au fost alocate bilete de tratament în stațiunile 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Căciulata, Călimănești, Covasna, Geoagiu, Felix, Herculane, Lacul Sărat, Moneasa, Olănești, Ocna Șugatag, Tinca, Tășnad, Govora, Sovata, Mangalia, Neptun, Saturn, Techirghiol, Turda și Vatra Dornei. Valoarea punctului de pensie este de la  1 iulie în valoare de 1100 lei. De asemenea, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, privind instituirea pensiei sociale minime garantate este de 640 lei.

Lăsaţi un răspuns