Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 12 decembrie 2024

SOMCUTA MARE: Inspecție de primăvară, în pădurea comunală

Primăria Șomcuta Mare a solicitat inspecție de fond, de primăvară, în pădurile aparținătoare orașului Șomcuta Mare. Astfel de controale se fac de două ori pe an: primăvara – înainte de a înfrunzi pădurea și toamna – înainte de căderea frunzei.

În 23 martie, o comisie formată din reprezentanți ai primăriei, ocolului silvic (pădurari titulari de cantoane), consilieri locali din comisia de agricultură, a inspectat pădurile.

inspectie padureCu toate că au fost invitați, au lipsit de la inspecție tocmai acei consilieri locali care sunt mereu suspicioși, vocali și vehemenți când e vorba de pădurile comunale. De asemenea, alții s-au prezentat însă au fost tentați să abandoneze inspecția din teren pe motiv de oboseală.

În cadrul acestei inspecții, s-a verificat pădurea comunală Finteuș, amplasată la Stejaru, pădurea de la Tăietura și Streșinoasa. Cele trei păduri sunt în administrarea și paza Ocolului Silvic Șomcuta Mare. Aici se fac lucrări de întreținere, conform amenajamentului silvic aprobat de Direcția Silvică – cu valabilitate de 10 ani.

În fondul forestier care a făcut obiectul inspecției s-a găsit o singură cioată nemarcată. De asemenea, în pădurea de la Stejaru mai trebuie strânse crengi, iar la Tăietură – pădurea este curată, însă trebuie făcută răritură și tăiere progresivă în vederea însămânțării și ajutorare regenerării naturale unde sunt răsăriți puieții de stejar. La Streșinoasa este nevoie de răritură, lucrare care se va face peste doi ani.

În perioada următoare se vor face inspecție în pădurea comnunală de la Poiană, Stejera, Valea Iederii, Valea Cioltului, Hovrila, Codru Butesei.

Lăsaţi un răspuns