Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 19 aprilie 2024

Actorul Florin Călinescu – popas în Maramureș

Florin Călinescu, actor român de film, de teatru, realizator de emisiuni tv și jurat la concursul „Românii au talent”, a făcut, la sfârşitul acestei săptămâni, un popas în Baia Mare și Baia Sprie. Sâmbătă, 15 august, a participat împreună cu credincioșii la liturghia praznicului „Adormirea Maicii Domnului” de la Catedrala Episcopală „Sf. Treime” din Baia Mare și la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”,  ansamblul architectural bisericesc de lemn, din orașul Baia Sprie.

florin calinescuDupă programul religios, Florin Călinescu va îmbrăca haina de politician şi, în calitate de președinte al Partidului Verde, va avea o întâlnire de lucru cu verzii maramureșeni, coordonați de președintele Lorand Ilyeș.

Partidul Verde este un partid deschis care se adresează, prin întreaga sa activitate politică, tuturor categoriilor sociale. Este un partid modern şi progresist, un partid naţional cu vocaţie europeană, membru al Partidului Verde European (Verzii Europeni).

Verzii își doresc să responsabilizeze oamenii pentru a promova mai multe idei sănătoase pentru comunitatea în care trăiesc. Este nevoie de un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic; de protecția animalelor și combaterea cruzimii față de acestea; promovarea principiului oportunităților egale pentru toți, a protecției sociale, a incluziunii sociale a grupurilor dezavantajate și egalitatea de șanse între femei și bărbați; apărarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale; apărarea valorilor societăţii deschise prin asigurarea unui cadru social de diversitate şi nediscriminare, promovarea dreptăţii sociale şi a dreptăţii faţă de generaţiile viitoare și multe altele. Pentru mulți, Partidul Verde poate fi o provocare bazată pe modernism, progres, idei sănătoase, onestitate, încredere, comunicare, socializare, respect și responsabilitate.

 

 

V.G.

Lăsaţi un răspuns