Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 14 decembrie 2024

Conflict în familie. Soții au ajuns la spital

Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a întocmit dosar penal după un caz de violență și posibilă tentativă de omor. Într-un comunicat se arată că în 25 ianuarie 2021, în jurul orei 3.00 , Poliţia oraşului Borşa a fost sesizată telefonic de către o persoană care a comunicat că la locuinţa unei familii a avut loc un conflict, iar soţul şi-a agresat soţia, apoi a încercat să se sinucidă aplicându-şi o lovitură în piept cu un corp înţepător cel mai probabil un cuţit.

raniti-accidentAtât victima cât şi agresorul prezentau leziuni, astfel că au fost transportaţi de urgenţă la o unitate sanitară pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.

Întrucât pe baza primelor informaţii s-a apreciat că rezultă indicii rezonabile privind comiterea unei posibile tentative la infracţiunea de omor, în condiţiile săvârşirii unei infracţiuni de violenţă în familie, s-a înregistrat un dosar penal în care a fost începută urmărirea penală „in rem” sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 32 alin.1  Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 199 alin.1 Cod penal, iar urmărirea penală este efectuată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

În prezent se efectuează cercetarea locului faptei şi se desfăşoară activităţi necesare identificării şi audierii persoanelor care au cunoştinţă despre împrejurările comiterii faptei.

 

Lăsaţi un răspuns