Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
miercuri, 14 aprilie 2021

„Crăciun în Maramureş” s-a lăsat cu dosare penale

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare au dispus sesizarea instanței de judecată, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției a doi inculpați, la data faptelor administratori ai unor societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: fals în declarații și deturnarea licitațiilor publice.

DCIM100MEDIADJI_0025.JPG

rocurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Procurorii au reţinut că în cursul lunii decembrie 2017, în contextul unei proceduri de achiziție publică derulate de Ministerul Turismului, având ca obiect organizarea evenimentului intitulat „Crăciun în Maramureș”, cei doi inculpați, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, ar fi efectuat demersuri pentru ca una dintre cele două firme să câștige licitația organizată în scopul menționat mai sus.
Concret, până la momentul depunerii ofertelor, cei doi oameni de afaceri:
– ar fi colaborat și s-au consiliat reciproc cu privire la modul de întocmire a documentației,
– ar fi elaborat pe baza documentației oferte identice din punct de vedere tehnic,
– ar fi stabilit prețurile (unul dintre ele fiind mai mic decât celălalt) care urmau a fi înscrise în ofertele financiare,
– ar fi făcut declarații necorespunzătoare adevărului din care rezulta că cele două societăți erau într-o reală competiție și că aveau capacitatea tehnică și profesională de a organiza evenimentul respectiv. În realitate, scopul urmărit de inculpați a fost acela ca una dintre firme să câștige licitația, iar cealaltă, în calitate de subcontractor, să presteze o parte din servicii.
– ar fi depus prin intermediari cele două oferte la Ministerul Turismului.
În acest context, la data de 19 decembrie 2017, după evaluarea ofertelor, între Ministerul Turismului și o societate a unuia dintre oamenii de afaceri, a fost încheiat un contract de prestări servicii având ca obiect organizarea evenimentului respectiv.
Ulterior, așa cum a fost planificat inițial, firma câștigătoare a licitației a subcontractat o parte din servicii celeilalte societăți comerciale, administrate de celălalt inculpat.

În cauză, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, în calitate de succesor legal al Ministerului Turismului, s-a constituit parte civilă cu suma de 114.554 lei, care a fost achitată firmei câștigătoare a licitației, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere.

În prezența avocaților, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
– un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe inculpați împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Maramureș.

Lăsaţi un răspuns