Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 2 decembrie 2021

Ciolteanca Dana Dico şi-a lansat primul volum. Pr. Voicu: „Evenimentul va lăsa o dâră de lumină”

A scris primele versuri în urmă cu mai bine de 20 de ani când profesa la şcoala din Codru Butesei. Nu a renunţat la această pasiune, chiar dacă şi-a schimbat profesia şi a avut multe „trăiri şi gânduri”, iar duminică şi-a lansat primul volum. Este vorba despre Dana Dico, din Ciolt, localitate aparţinătoare oraşului Şomcuta Mare. De ieri, Dana Dico a intrat în rândul autorilor de carte, iar „arta ei poetică va fi în permanentă perfecţionare”, după cum a declarat prof. Valeria Bilţ, preşedinte ASTRA Târgu Lăpuş.

lansare de carte la cioltDuminică, 29 august, un eveniment inedit a fost organizat la Ciolt. La Căminul cultural din localitate a avut loc lansarea primului volum de poezie („Trăiri şi Gânduri”) semnat de ciolteanca Dana Dico, carte de ilustrarea căreia s-a ocupat un copil dintr-o casă de tip familial.

La acest moment festiv, Dana Dico i-a avut alături pe cei doi preoţi din localitate: Simion Voicu şi Ionuţ Pop, pe Gheorghe-Ioan Buda, primarul oraşului Şomcuta Mare, şi pe viceprimarul Dragomir-Sorin Cioltea, pe colegii de la Asociaţia Culturale „Cioltişorul” (Ioan Marchiş, preşedintele Asociaţiei, fiind moderatorul evenimentului), pe Carmena Băinţan, preşedintele Ligii scriitorilor Maramureş, pe Alina Talpoş, directorul Liceului Teoretic „Ioan Buteanu” şi preşedinte ASTRA Şomcuta Mare, precum şi pe Valeria Bilţ de la ASTRA Târgu Lăpuş. Alături de autoare a mai fost şi scriitorul Iacob Oniga, colegii din cadrul Direcţiei de Protecţie a Copilului (DGASPC) Maramureş, dascăli şomcuteni, prieteni, rude şi iubitori de poezie.

Onorat de invitaţia primită, Gheorghe-Ioan Buda, primarul oraşului Şomcuta Mare, a felicitat-o pe autoare, dar şi pe cei care au sprijinit-o, susținut-o și impulsionat-o să-și adune toate poeziile într-un volum, făcând astfel posibil evenimentul de la Ciolt. Primarul a subliniat că Dana Dico este primul autor de carte care organizează lansarea la Ciolt, eveniment transformat într-o adevărată sărbătoare locală, şi a îndrumat-o să continue pe acest drum pentru că are încă multe de spus.

De asemenea, Ioan Marchiş, moderatorul evenimentului, a subliniat că este mândru de realizarea Danei Dico, mai ales că este cel care a impulsionat-o să-şi publice poeziile într-un volum, nu doar pe reţele de socializare. „Dl. Marchiş a fost motorul acestei acţiuni”, a apreciat Alina Talpoş.

Felicitări şi aprecieri, cuvinte de admiraţie şi preţuire i-au fost adresate Danei Dico şi de ceilalţi participanţi la manifestare.

S-au citit câteva poezii din volum, iar o parte dintre ele au trecut prin filtrul de analiză al personalităţilor prezente. Un program artistic susţinut de Carina Buda, Daiana Mureşan şi Florin Bot a încântat participanţii la manifestare.

Pe lângă felicitări, Dana Dico a primit diplome de apreciere din partea primarului oraşului, dar şi din partea Asociaţiei Culturale „Cioltişorul”, dar şi din partea ASTRA.

„Acest eveniment va lăsa o dâră de lumină printre anii care se scurg”, a concluzionat preotul prof. dr. Simion Voicu.

Lăsaţi un răspuns