Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
sâmbătă, 20 aprilie 2024

„Lăpușul” Târgu Lăpuș – „Unirea” Dej 2-2 (0-0)

   Atmosferă de mare sărbătoare pe stadionul din Târgu Lăpuș. S-a constituit echipa de Old Boys a orașului Târgu Lăpuș, alcătuită din foști fotbaliști ai Diviziei C din urmă cu peste 35 de ani. Atunci a fost o echipă de fotbal frumoasă, cu jucători buni, majoritatea veniți din localitățile învecinate. Puțini, dar valoroși, au fost aduși și din alte județe care au rămas și azi în Țara Lăpușului.

Fotbalul era singurul sport competitiv care se practica pe acele vremuri în oaș. Era iubit de toată lumea, iar fotbaliștii erau respectați.

echipaOamenii umpleau tribunele și cu toții ne bucuram. „Ne certau, ne aclamau, dar era minunat. Era printre puținele bucurii ale copilăriei de atunci. Ziua de luni, în special când duminica echipa juca în deplasare, în oraș, la cofetărie. ciuperca, restaurant, piticu și la liceu, microbiștii, profesorii și elevii discutau numai de evoluția și rezultatul „Lăpușului” Târgu Lăpuș. La liceu, în caiet sau la tablă schițam fazele cu golul sau golurile pe care echipa le marca sau primea. Cu bune, cu rele, jucătorii erau mai cunoscuți în zonă, ca edilul urbei. Ușile li se dechideu oriunde. Era ceva frumos și de neuitat. Câțiva ani au fost deoasebiți, apoi fiecare dintre noi a plecat în alte părți, însă nu am uitat niciodată ce frumos era la Lăpuș. Acum, trăim clipe tumultoase din cauza virusului provocat de alții, însă ne bucurăm că am găsit o zi în care unii dintre noi să ne revedem pe teren. Jocul nu l-am uitat, însă probleme ne-a făcut mingea, care nu prea ne-a mai ascultat”, spun jucătorii.

Importantă a fost întâlnirea, ocazie cu care s-a jucat un meci de fotbal cu Old Boys Unirea Dej, Echipa oaspete constituită de câțiva ani, venită și cu 4-5 jucători de la tineret (sub 45 de ani) a controlat mai mult jocul, însă la final s-a terminat egal. De fiecare dată au condus oaspeții cu 1-0 și 2-1, însă „militarizații” de la Lăpușul au stabilit egalitatea. Gavril Boga a scos două penalty-uri pe care le-a transformat Cristi Pop. De remarcat faptul că, în finalul meciului, la 2-1 pentru oaspeți, a intrat în teren exeperimentatul Costel Aldea, care a limpezit jocul gazdelor, care au marcat, evitând astfel înfrângerea.

Din echipa Lăpușului au mai făcut parte: Liviu Buda, Mircea Pop, Mihai Panait, Daniel Balog, Cătălin Negray, Zoltan Molnar, Daniel Sigheartău, Sandu Herman, Cristi Pop, Nicu Tulici, Vasile Gherman, Marius Latiș, Flore Șanta, Vasile Tykody, Loty Tomai, Ioska Faur, Nicolae Pașca, Gavril Boga, Leo Sony. Antrenor – jucător: Costel Aldea. Organizator competiții și la nevoie antrenor – jucător: Arpad Horvath. MasterChef: Ioan Ropan, fost jucător suspendat pe viață din activitatea fotbalistică organizată. Arbitrii: Alexandru Gal, Dinu Cociș, Răzvan Buda și Denis Ungur.

Atmosfera a fost întreținută de frumoasa galerie a gazdelor, care a încurajat pe toată durata partidei echipa, interpretând numeroase cântări pe care fotbaliștii le auzeau și în urmă cu peste 35 de ani. De departe, cel mai frumos a fost în repriza a treia unde, cu toții au socializat pe Lighet și depănat amintiri.

Felicitări celor care au avut această inițiativă și le dorim succes pe mai departe.

 

Lăsaţi un răspuns