Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Lucrari suplimentare pe drumul Baia Sprie-Barsana

Decontarea se va face de la capitolul “cheltuieli neprevazute”

Drum in lucru

Drum in lucru

Lucrarile de reabilitare a drumului Baia Sprie- Barsana sunt in grafic, insa constructorul a fost nevoit sa efectueze lucrari suplimentare. Acestea au fost puse pe seama unor neconcordante intre proiect si situatia din teren. Mircea Man, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Maramures, a precizat ca nu va aloca niciun leu in plus fata de valoarea prinsa in proiect. Investitia a facut obiectul mai multor verificari efectuate pana acum, atat de reprezentantii Ministerului Dezvoltarii, cat si de Agentia de Dezvoltare Regionala (ADR) Nord-Vest.

Raportul intocmit dupa ultimele verificari efectuate la aceasta lucrare a fost prezentat consilierilor judeteni de catre Cristian Chendea, directorul Directiei Tehnice din cadrul CJ Maramures. Acesta a aratat ca pe anumite portiuni, in momentul in care s-a sapat fundatia a fost gasit un strat argilos, ceea ce a impus escavatii suplimentare, cu adancime de 20-50 de centimetri. De asemenea, pe traseul drumului au fost identificare izvoare, iar constructorul a fost nevoit sa intervina pentru a evita infiltratiile la baza drumului, pe o lungime de 516 metri.

Chendea a precizat ca valoarea lucrarilor suplimentare efectuate se ridica la 1,4 milioane lei, iar decontarea acestora se va face de la capitolul “cheltuieli neprevazute”, prins in proiect. “Au fost identificate si alte probleme, acestea urmand sa fie rezolvate de catre ingineri si constructor. Este vorba de cateva modificari la solutiile pentru montarea parapetilor”, a declarat Chendea.

Niciun leu in plus

Mircea Man, presedintele CJ, a precizat ca nu va fi suplimentata suma pentru realizarea acestei investitii, iar in aceasta perioada se poarta discutii cu reprezentantii societatii care se ocupa de lucrari si cu specialisti in domeniu pentru a intocmi un plan dupa care se va actiona in acest an. “2011 este anul in care trebuie sa se realizeze 80-90% din lucrare. Pana acum nu s-a facut nicio plata in plus si nici decontari peste lucrarile prevazute in proiect. Contractul ne permite sa schimbam inginerii daca suntem nemultumiti. Pana acum nu s-au inregistrat probleme si lucrarile sunt in grafic. Singura situatie care a ramas nerezolvata, insa, pentru care constructorul nu are nicio vina, este cea a stalpilor de energie de pe traseu, care trebuie mutati”, a declarat Man.

Lăsaţi un răspuns