In aceasta dimineata, în jurul orei 00.56, într-un local din Sighetu Marmatiei s-a produs o explozie neurmata de incendiu. 7 tinere cu vârste între 19 si 23 au fost ranite, victimele suferind arsuri de gradele 1, 2 si 3 în zona fetei si a membrelor superioare.
Pompierii si paramedicii SMURD de la detasamentului Sighet, precum si personalul serviciului de ambulanta al municipiului au preluat victimele si le-au transportat la Spitalul municipal din Sighetu Marmatiei. 6 dintre ele, care au suferit arsuri mai grave, au fost aduse la Spitalul Judetean ²Constantin Opris² din Baia Mare, iar apoi au fost preluate de un avion militar si transportate la Bucuresti. Operatiunea s-a desfasurat sub supravegherea personala a dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sanatatii.
La fata locului s-a deplasat o echipa mixta formata din specialisti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al judetului Maramures, ai furnizorului de gaz si ai Inspectoratului Judetean de Politie. Localul nu era conectat la reteaua de gaz a municipiului Sighetu Marmatiei.
O a doua explozie s-a produs la ora 09.50 în acelasi local din Sighetu Marmatiei. Din pacate aceasta a facut înca 10 victime. Printre raniti se numara si loctiitor comandant Detasament Sighetu Marmatiei, cpt. Marina Fit Dacian si plt. adj. Ardelean Cristian, sef garda interventie în cadrul aceluiasi detasament. Au mai fost raniti 3 politisti si 5 civili. 9 dintre ei au suferit rani grave si au fost transportati la Spitalul Judetean ²Constantin Opris² din Baia Mare, urmând a fi preluati si tranferati la Bucuresti. Perimetrul unde a avut loc deflagratia a fost izolat, iar cercetarile privind cauza producerii exploziei vor fi preluate de un procuror.