Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Chereches, primarul care ne-a aratat ca i se falfaie

Plagiatul a denit o moda si daca e permis la nivel central, cum ar fi cazul lui Victor Ponta, la un nivel inferior nici nu mai avem pretentii. Indiferent ca e vorba de furt literar sau furt din buzunare, tot furt se cheama, iar cel care savarseste astfel de fapte are grave probleme de moralitate si se numeste infractor. Astfel de cazuri regasim si in plan politic, unde, ai nostri alesi, atunci cand raman in pana de idei, se inspira din ceea ce au vazut pe la alte case, iar apoi prezinta totul ca o creatie personala.  Nu vorbim azi de furt de la buget sau din buzunarele romanilor, nici de plagiatul lui Ponta, ci despre furt din rezultatul procesului „indelung” de gandire, despre furtul de idei.

La inceputul saptamanii trecute, un deputat maramuresean anunta ca, de Ziua Nationala a Romaniei, PNL organizeaza Ziua portilor deschise. Parlamentarul anunta ca primii 200 de vizitatori, care vor trece pragul sediului de partid, vor primi, in dar, cate un Drapel – simbol national. Dupa doua zile de la anuntul parlamentarului, Chereches, primarul de Baia Mare, a iesit in spatiul public prezentand o initiativa similara. Primarul a transmis baimarenilor ca, in colaborare cu PSD, ofera drapele de Ziua Nationala. Mai cu dare de mana decat parlamentarul, primarul a pus la bataie 1.000 de steaguri. Nu stim daca primarul le-a numarat ca in opera lui Caragiale „doua la primarie, doua la prefectura..”, cert este ca i-a iesit de cinci ori mai mult. Daca nu i-am cunoaste pe cei doi protagonisti, am zice bravo  primarului care l-a batut pe deputat in steaguri, care i-ai furat jucaria. Bravo – cu cat mai multe steaguri, cu atat mai bine. Bravo esti un patriot. De trei ori bravo. Dar, in realitate, nu e vorba nici de patriotism, nici de binele comunitatii, ci e vorba doar de o chestiune de imagine prin care primarul a dovedit ca i se falfaie de cinci ori mai mult.

Lăsaţi un răspuns