Cadou pentru membri PDL Maramures, in pragul sarabatorilor de iarna. Pentru trei dintre acestia Mosu’ a venit mai repede cu o saptamana si le-a adus in dar cate o functie. Este vorba de senatorul Ciprian Rogojan, primarul de Cicarlau, Vasile Zete si Mitru Lese, primarul orasului Targu Lapus.
Dupa sedinta Colegiului Director al PDL, de la inceputul acestei saptamani, unde s-a decis suplimentarea numarului de prim-vicepresedinti ai organizatiilor judetene, cei trei au fost desemnati de catre conducerea democrat-liberalilor maramureseni sa completeze „soborul” de prim-vicepresedinti ai partidului. Pana acum, PDL Maramures a avut doi prim-vicepresedinti, iar dupa alegerile de luna trecuta, cele doua functii au fost ocupate de Gheorghe Mihai Barlea (fost senator) si Gavril Ropan, primarul comunei Coroieni. Mircea Man, presedintele PDL Maramures, a precizat ca la sedinta Biroului Permanent al organizatiei judetene vor fi impartite atributiile, pe domenii de activitate, pentru cei care detin functii in forul de conducere.