Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Decebal Traian Remes – la un pas de libertate

Decebal Traian Remes

Decebal Traian Remes

Decebal Traian Remes, fost ministru al Agriculturii, dar si al Finantelor, este la un pas de libertate. Acesta a cerut sa fie liberat conditionat dupa aproape un an de detentie. La sfarsitul lunii februarie a anului trecut, Remes a fost condamnat la 3 ani de detentie, pentru trafic de influenta in dosarul „Caltabosul”.

Decebal Traian Remes a indeplinit functiile de ministru al Finantelor (1998-2000) si de ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (2007). Povestea care a dus la condamnare a inceput in anul 2007 cu un scandal de luare de mita, cand Remes, impreuna cu fostul Ministru al Agriculturii, Ioan Avram Muresan, ar fi primit un plic cu 15.000 de dolari, de la un om de afaceri, pentru facilitarea obtinerii unor contracte. Televiziunea publica (TVR) a difuzat, in 10 octombrie 2007, o inregistrare video a tranzactiei. Jurnalistii de la TVR au anuntat ca, in plus exista doua inregistrari audio ale unor convorbiri telefonice pe care Muresan le-a avut cu omul de afaceri si respectiv Remes. ~n urma scandalului, Remes a demisionat din pozitia de ministru al Agriculturii, in data de 11 octombrie 2007. ~n martie 2008, Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a inceput urmarirea penala impotriva lui Remes, iar in iunie a fost trimis in judecata sub acuzatia de „trafic de influenta”, in cazul favorizarii unei firme pentru castigarea unei licitatii, in schimbul unui autoturism de lux, a unor produse alimentare si a 15.000 de euro. ~n 14 februarie 2012, Remes a fost condamnat, impreuna cu Ioan Avram Muresan, de catre ~nalta Curte de Casatie si Justitie (~CCJ) la trei ani de inchisoare cu executare fiecare. Decizia a fost contestata, dar a fost confirmata pe data de 25 februarie 2012 de ~CCJ.

Cartabos pentru amenajari funciare

Conform rechizitoriului, procurorilor DNA, in 13 septembrie 2007 si 23 septembrie 2007, Remes, in calitate de ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, functie detinuta la acea data, ar fi acceptat si primit produse alimentare (caltabos si tuica) in valoare de 1.500 de lei si suma de 15.000 de euro, de la Gheorghe Ciorba- un om de afaceri satmarean, prin intermediul lui Muresan. „Banii si produsele alimentare au fost primite in scopul favorizarii firmei SC Construct Europromt SRL Certeze (apartinand fiului omului de afaceri Ciorba) pentru castigarea a doua licitatii publice de atribuire de lucrari de amenajari funciare, prin exercitarea influentei pe care ministrul o avea asupra functionarilor insarcinati cu derularea procedurilor de achizitie publica, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic si Vanatoare (ITRSV) Ramnicu Valcea – structura aflata in subordinea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale”, se arata in comunicatul DNA.  Omul de afaceri Gheorghe Ciorba ar fi oferit, prin intermediul lui Muresan, si un autoturism de lux marca Audi Q7 in valoare de 65.000 de euro, fiind extrem de interesat in castigarea licitatiei. Ciorba s-a autodenuntat la DNA dupa ce a aflat ca este oricum in vizorul anchetatorilor pentru ca ar fi incercat, prin Muresan, sa-l cumpere pe Decebal Traian Remes.

Remes a cerut un milion de euro despagubiri

In 2010, Decebal Traian Remes s-a adresat instantei pentru a cere despagubiri. Fostul ministru a actionat in judecata trei institutii intr-o actiune in raspundere delictuala. Este vorba despre Societatea Romana de Televiziune, presedintele tarii din Administratia Prezidentiala si DNA. Cauza a ajuns pe rolul Tribunalului Bucuresti, iar prin acest demers, Remes a incercat sa afle si cum au ajuns in mass-media probele audio si video din dosarul sau. Valoarea despagubirilor solicitate in acest dosar este de un milion de euro, fabuloasa suma fiind data publicitatii de presa centrala. Cu toate acestea, in luna noiembrie a anului trecut, Tribunalul Bucuresti a dispus suspendarea cauzei, fiind invocat un articol din Codul de Procedura Civila care face referire la „invoirea partilor” implicate in proces.

Libertate „amanata” cu aproape o luna

Reamintim ca dupa aflarea vestii privind condamnarea, Remes s-a predat la Inspectoratul de Politie al judetului Maramures. A fost incarcerat, iar cea mai mare parte a perioadei de detentie si-a petrecut-o in penitenciarul din Baia Mare. Tot aici a facut si solicitarea pentru liberarea conditionata. Comisia de liberare conditionata din cadrul Penitenciarului Baia Mare si-a dat acordul pentru liberarea lui Remes si a facut o propunere in acest sens instantei. In 17 ianuarie, Judecatoria Baia Mare si-a dat acordul pentru liberarea conditionata a lui Remes. In acceasi zi, Parchetul de pe langa Judecatoria Baia Mare a declarat recurs, cauza urmand a fi judecata in luna 11 februarie.

 

 

 

Lăsaţi un răspuns