Situatie inedita la Cavnic, intre primar si viceprimar. Cei doi au inceput un razboi cum nu s-a mai intalnit in administratia locala, nici macar la Borsa. Daca pana acum, Alexandru Dragos, primarul social-democrat al orasului si Vladimir Petrut, viceprimarul PP-DD din Cavnic au avut unele probleme de comunicare, de vineri, 17 ianuarie, cei doi si-au declarat razboi.
Tensiunile dintre primarul si viceprimarul orasului Cavnic au atins, ieri, cote maxime. Cei doi si-au declarat razboi pe fata, dupa ce viceprimarul a ramas fara drept de semnatura. Decizia a fost luata de primarul Dragos si, dupa cum marturiseste acesta, prin masura dispusa vrea sa-l impiedice pe viceprimar sa faca „alte prostii”.
Masura a fost privita insa cu alti ochi de viceprimar, iar reactia lui a fost surprinzatoare. „M-a dat afara din primarie. Am ajuns langa ghena de gunoi. I-a amenintat si pe functionarii din institutie. Mi-am mutat biroul pe hol, pentru ca afara ploua. Am aici, pe hol, alaturi de mine, noua consilieri locali. Vom propune suspendarea primarului, pentru ca asa nu se mai poate”, a declarat viceprimarul Petrut.
Viceprimarul acuza edilul de ilegalitati
Vladimir Petrut acuza ca primarul face ilegalitati si, pentru a-si putea duce la indeplinire planurile, Dragos a eliminat toate obstacolele, adica a dat afara functionarii din primarie. „In 30 decembrie a dat afara contabilul sef din primarie si, prin dispozitie de primar, a numit pe post un alt contabil, pentru trei luni. A adus un nou contabil care sa-i semneze toate actele pe care vechiul contabil a refuzat sa-si puna semnatura. Tot atunci, dupa ce a schimbat contabilul sef, a alocat 477 mii de lei pentru o firma din Borsa, o firma care nu are contract cu Primaria Cavnic, care nu a prestat niciun serviciu. Nu s-a facut nicio receptie pentru nicio lucrare, dar firma a primit banii. Astfel de lucruri face primarul, iar acum mi-a retras atributiile, dreptul de semnatura si mi-a spus ca sunt liber si pot sa plec. Am ajuns in hol, dar luni (n. red. 20 ianuarie), voi face o conferinta de presa in care voi face si alte dezvaluiri”, a declarat Petrut. Viceprimarul mai acuza ca i s-a interzis accesul la documentele primariei, dar si ca Alexandru Dragos nu trece cu zilele pe la institutia administrativa.
Dragos: „Nu stiu ce sa ma mai fac cu el”
„E diabolic. Viceprimarul face numai porcarii. Nici nu stiu ce sa ma mai fac cu el”, a spus, oftand, primarul. Alexandru Dragos neaga acuzele care i se aduc. „Ma intreb cum poate spune ca am schimbat eu contabilul sef, cand acesta si-a dat demisia tocmai din cauza viceprimarului. Vorbeste de sume care au fost virate catre o firma din Borsa, insa e vorba de o plata restanta. Firma a lucrat in 2013, la profilare, pe partiile de schi, iar noi a trebuit sa platim. Pe viceprimar nu l-a dat nimeni afara, doar i-am retras dreptul de semnatura pentru ca face numai prostii. S-a mutat pe hol, iar alaturi de el este si un consilier de la Partidul Civic Maghiar, nu noua consilieri, asa cum sustine Petrut”, a declarat Dragos.
Primarul afirma ca nu este pentru prima data cand viceprimarul are un astfel de comportament. De asemenea, functionarii din primarie sunt de parere ca Petrut este „specializat” in a genera conflicte, insa de aceasta data a intrecut masura. Nici cavnicarii nu-l vorbesc de bine pe viceprimarul PP-DD. „Nu degeaba a ajuns viceprimarul la PP-DD. Petrut asta se comporta la fel ca seful lui de partid, Dan Diaconescu”, a declarat Alexandru P. din Cavnic.