Echipa maramureşenilor care au primit funcţii în Guvernul Ponta se întăreşte. După ce Dragoş Titea, secretar executiv al PSD Maramureş, a ajuns secretar de star în Ministerul Transporturilor, zilele trecute, un alt politician din judeţ a primit funcţie în guvern. Este vorba de Ioana Pop-Cazacu, aceasta fiind numită secretar de stat la Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi. Decizia a fost luată în 16 aprilie şi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 282.
Ioana Cazacu a fost preşedinte al organizaţiei de tineret social-democrat (TSD) din Maramureş, iar în ultimii ani a deţinut funcţii la centru atât în plan politic, dar şi pe plan profesional. A fost membru în Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi preşedinte executiv în TSD. Aceasta a mai ocupat o funcţie la nivel central, fiind secretar de stat al Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul PSD-PD-L.
Nu mai aduceti aminte de DRAGOS TITEA!!!
Ne facem de ras domnilor!!!
Cica a facut numai ilegalitati la institutia de unde a venit secretar de stat..
S-a angajat ilegal pe un post de expert platit ” cu salariu nesimtit” cum spunea el din opozitie.
Dar nu a mers nici la munca vreo 5 luni si a incasat acel salariu nesimtit!!!!!
Dupa care, facand o vechime de … 8 luni de la terminarea facultatii BIOTERA … a fost numit director juridic!!!!! ILEGAL!!!!
a CAPATAT atfel vechime in aviatie 1 an si HOP!!! Secretar de stat in AVIATIE!!!!
RUSINE DOMNILOR!!
MAI VERIFICATI-VA OAMENII PSD-ISTI!!!!!!
LUATI OAMENI GOSPODARI!!!!