Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Premierul se întâlneşte cu omologul său ucrainean, în iunie, în România

Finanţare de peste 10 milioane de lei pentru Podul peste Tisa

 

Premierul Victor Ponta a anunţat vineri, că în luna iunie se va întâlni, în România, cu omologul său din Ucraina. „Am discutat informal, să aşteptăm alegerile din 25 mai. Din Ucraina mă refer, pentru că ale noastre nu cred că vor aduce surprize. Aşteptăm alegerile din 25 mai şi luna viitoare cu siguranţă vreau să mă văd cu omologul meu ucrainean”, a spus Victor Ponta. El a precizat că unul dintre principalele subiecte de pe agenda discuţiilor îl va reprezenta acordul micului trafic de frontieră. „Noi am făcut toate procedurile şi trebuie să fie un pic de rupere a birocraţiei şi pe partea cealaltă, dar acum mi-a fost greu să insist când au problemele uriaşe pe care le au”, a afirmat Victor Ponta. În ceea ce priveşte proiectul podului peste Tisa, la Sighet, acesta a primit deja o finanţare de peste 10 milioane de lei de la Guvernul României, în acest moment fiind analizat studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic. Despre acest pod vorbeşte şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care susţine proiectul, dar şi Narcis Neaga, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), care la vizita sa în Maramureş a ajuns şi în Ucraina, pentru a discuta obiectivele care trebuie atinse de cele două state. „România urmează să construiască un nou pod rutier peste râul Tisa spre Ucraina, care să lege cele două ţări între localităţile Sighetu Marmaţiei şi Solotvino, iar investiţia ar putea demara în primăvara anului viitor, anunţă directorul CNADNR, Narcis Neaga. „Am avut o primă discuţie tehnică împreună cu reprezentanţii ucraineni, în privinţa construirii unui nou pod rutier peste râul Tisa, pod care să lege cele două state în condiţii civilizate. Partenerii noştri din Ucraina au fost interesaţi de aspectul tehnic al construcţiei, zona de amplasare, varianta de constricţie văzută de noi. Am stabilit şi un posibil calendar de întâlniri între echipele din România şi Ucraina care vor constitui grupe tehnice de lucru pe toată durata de execuţie a lucrărilor. Partea română are finanţarea asigurată şi trebuie să vedem împreună cu partenerii noştri din Ucraina posibilitatea finanţării pe partea lor având în vedere că statul vecin nu e membru al Uniunii Europene”, a declarat Neaga. El a precizat că urmează să fie elaborat un studiu de fezabilitate şi documentaţia tehnică aferentă, iar în ultima etapă, cel mai probabil în primăvara anului 2015, prin licitaţie publică va fi selectat constructorul lucrării. „Odată cu deschiderea noului pod rutier cu patru benzi de circulaţie, traficul dintre România şi Ucraina va spori considerabil. Toate aceste proiecte deja demarate şi aflate în discuţii arată faptul că Guvernul Ponta se ţine de cuvânt. Noi nu trădăm promisiunile făcute românilor şi ne respectăm angajamentele”, a subliniat preşedintele PSD Maramureş şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Gabriel Zetea.

Lăsaţi un răspuns