Organizaţia Femeilor Social-Democrate (OFSD) Şomcuta Mare a demarat, vineri, 18 martie, o acţiune în colaborare cu Ocolul Silvic din localitate.
Este vorba de o acţiune de împădurire. Având în vedere că în perioada 15 aprilie-15 martie se marchează „Luna pădurii”, acţiunea a fost denumită „Fă cadou un copac! Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”.
„Se spune că ești un om împlinit dacă plantezi un copac, crești un copil, construieşti o casă. Prin acţiunea pe care am organizat-o vineri am încercat să popularizăm şi un model de bună practică. Astfel contribuim la efortul general de recreare şi protejare a mediului înconjurător. Plantarea unui copac azi, salvează vieţi mâine”, a punctrat Ildiko Grama, preşedinte OFSD Şomcuta Mare.
În cadrul acestei acţiuni au fost plantaţi aproximativ 300 de puieţi de stejar şi paltin. Pe lângă femeile din OFSD şi silvicultorii care au asigurat şi asistenţa, o mână de ajutor, în această acţiune, a dat şi Gheorghe Buda, viceprimarul oraşului Şomcuta Mare.
„Toţi cei care au participat la acţiune au plantat cu atâta dăruire de parcă ar fi fost la ei în curte. Îmi doresc ca toată lumea să fie mulţumită de ceea ce s-a realizat prin acţiunea demarată de OFSD şi o rată de prindere a puieţilor cât mai ridicată”, a declarat viceprimarul Buda.
R.M.I.