Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Desemnarea candidaților PSD pentru Consiliul Județean prin mini-conferinte

În ultimele două luni, PSD Maramureș a finalizat sondajele de opinie pentru identificarea celor mai reprezentativi candidați pentru fiecare comunitate locală, acolo unde PSD nu are deja primar în funcție, a declarat Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș.

 

Liderul județean al PSD a subliniat faptul că, la prima ședință a Comitetului Executiv Județean, toate candidaturile social-democraților vor fi supuse votului membrilor de partid, urmând ca, în etapa următoare, să se stabilească și listele de candidați pentru consiliile locale, respectiv pentru Consiliul Județean Maramureș.

 

”PSD va urma procedura internă de desemnare a candidaților pentru Consiliul Județean Maramureș, o procedură democratică, lista urmând să fie compusă din propuneri venite din fiecare zonă istorică a județului. Astfel, Maramureșul va fi împărțit în șapte zone reprezentative, iar organizațiile din fiecare zonă își vor desemna, prin vot, proprii reprezentanți pe lista pentru Consiliul Județean. Este pentru prima oară când un partid, în Maramureș, își propune cu adevărat să asigure reprezentativitatea întregului județ în Consiliul Județean și lasă la nivelul organizațiilor locale desemnarea candidaților județeni, evitând formula deja cunoscută prin care o mână de oameni se adună într-un sediu în Baia Mare și hotărăsc singuri componența listei”, a precizat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

 

Liderul social-democraților județeni a arătat că, în următoarele două săptămâni vor avea loc șapte mini-conferințe județene în fiecare zonă din Maramureș, unde, prin vot, conducerea județeană va lua act de aceste propuneri. ”Sper ca în acest fel să aducem și mai aproape de Consiliul Județean proiectele comunităților, prin oamenii care trăiesc efectiv acolo”, a subliniat președintele filialei județene a PSD, Gabriel Zetea.

conf PSD

Lăsaţi un răspuns