Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Inspectoratul Şcolar: Nu există baza legală pentru acordarea sporurilor

Sindicatul Liber din Învăţământ (SLI) Maramureş a pichetat, azi, sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş. Protestatarii au solicitat anumite drepturi salariale pentru o parte dintre angajaţii din învăţământ. Protestul s-a finalizat în biroul prefectului, unde părţile s-au aşezat la masa discuţiilor

mediere_prefect (7)

Anton Rohian, prefectul judeţului, a mediat discuţia care a urmat, la care au participat atât reprezentanţi ai ISJ, inclusiv inspectorul şcolar general prof. Ana Moldovan, cât şi o delegaţie din partea protestatarilor.

 

SLI Maramureş solicită acordarea sporurilor pentru condiţii vătămătoare şi periculoase, lună de lună, unor categorii de angajaţi, între acestea figurând directorii, profesorii de informatică, fochiştii sau femeile de serviciu. Pe de altă parte, conducerea ISJ Maramureş susţine că nu are baza legală pentru a acorda aceste sporuri în prezent, decât în cazul a două şcoli care şi-au câştigat acest drept în instanţă. Este dificil să se găsească dreptatea în această problemă, pentru că, la ora actuală, totul ţine de interpretarea unor sentinţe judecătoreşti şi  a unor acte normative. Pe de altă parte, conducerea SLI afirmă că a trimis două adrese la Ministerul Educaţiei Naţionale, fără a primi răspuns până în prezent.
Prefectul Anton Rohian a afirmat că este la curent cu nemulţumirile personalului didactic şi nedidactic în privinţa salarizării. Prefectul a sugerat o abordare diferită a problemei: şi anume să se pună accent pe Regulamentul pentru sporuri de condiţii vătămătoare şi periculoase, care a fost elaborat în anul 2010, dar nu a mai fost niciodată publicat în Monitorul Oficial. El i-a îndemnat pe sindicalişti să solicite ministerului de resort să acorde atenţie acestui Regulament, care ar face lumină în problema atât de spinoasă a sporurilor salariale şi care ar scuti angajaţii şi Inspectoratul de a mai apela la ajutorul instanţei. Rohian i-a îndemnat pe sindicalişti să trimită un reprezentant la minister, pentru că astfel cererile lor vor avea un mai mare impact decât prin simpla expediere a unei adrese.

Prefectul Rohian şi-a exprimat părerea că actuala conducere a ISJ Maramureş este bine intenţionată: “Nu cred că echipa aceasta e capabilă de machiavelism sau de parşivitate”. Pe de altă parte, Rohian a solicitat să îi parvină şi lui Regulamentul, declarând că îşi va asuma rezolvarea problemei şi va trimite Guvernului o adresă în acest sens. În final, prefectul a felicitat SLI Maramureş pentru că este primul sindicat din ţară care a intrat în luptă pentru acordarea acestor sporuri şi a solicitat SLI şi ISJ să acţioneze împreună pentru ca Regulamentul să intre în vigoare.

Lăsaţi un răspuns