Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
luni, 25 noiembrie 2024

140 de lucrări la Festivalul Naţional de Satiră şi Umor „Zâmbete în Prier”

Vişeu de Sus va găzdui şi în acest an Festivalul Naţional de Satiră şi Umor „Zâmbete în Prier”. Evenimentul este organizat de Centru Cultural Vişeu în colaborare cu administraţia locală şi asociaţii ale scriitorilor.

festval viseuFestivalul se va desfăşura in perioada 23-24 aprilie. Pentru ediţia din acest an au fost trimise 140 de lucrări, a precizat Lucian Perţa, preşedintele juriului.

Concursul se desfăşoară pe trei secţiuni: epigrame pe teme date, parodie şi volum de umor (epigrame, fabule, proză scurtă, etc).

În cadrul festivalului sunt organizate şi diverse manifestări complementare concursului propriu-zis: recitaluri umoristice, turniruri epigramatice, lansări de carte şi reviste, vizite la obiective turistice din împrejurimi. Mesajul acestui festival este: „Umorul este cel mai eficient şi adevărat uman mijloc de socializare” şi se adresează unui public intelectual, care ştie să aprecieze subtilităţile pe care scrierile de acest gen le conţin.

Unul dintre punctele forte este constiutit de faptul că festivalul reuşeşte să aducă la Vişeu nume de cel mai înalt nivel în domeniu, atât ca participanţi, cât şi ca juriu, ceea ce permite accesul publicului la cele mai bune creaţii literar-umoristice.

Pentru ediţia din acest an au fost trimise 76 de epigrame, 33 de parodii şi 38-40 de cărţi.

Premierea va avea loc sâmbătă, 23 aprilie, la Primăria Vişeu de Sus, iar duminică, festivalul va continua cu o ieşire pe Vaser sau la Borşa, a precizat Perţa.

Reader Feedback

Un raspuns catre “140 de lucrări la Festivalul Naţional de Satiră şi Umor „Zâmbete în Prier””

  1. bunduri nicolae spune:

    rectificare nu este vorba de76 epigrame intrate în concurs ci de 276

Lăsaţi un răspuns