Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Casa de Asigurări, proprietar de hotel

Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureş a devenit proprietar, cu acte în regulă, de hotel. La sfârşitul lunii martie, în Monitorul Oficial s-a publicat Hotărârea nr. 182/2016 privind completarea anexei nr. 31 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului prin înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil care se află în administrarea Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş

Acesta a intrat în vigoare la 30 martie 2016.

Conform Monitorului Oficial, s-a decis completarea prin înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil, domeniu public al statului, care se află în administrarea Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, din subordinea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

De asemenea, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 31 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare, corespunzător prevederilor prezentei hotărâri.

Anexa arată că este vorba de Imobil „Hotel Cascada şi Restaurant” cu destinaţie „Centru de training Cascada Borşa” şi terenul aferent .

Până acum, s-au înregistrat dispute privind două clădiri cu regim de hotel din orașul Borșa: Hotel Stibina şi Hotel Cascada. Acestea s-au aflat în patrimoniul Spitalului de Recuperare Borșa, deci în curtea Ministerului Sănătății. Ani la rând acestea au fost disputate în instanță. În tot acest timp, una dintre aceste două clădiri, respectiv Stibina, s-a degradat de la o zi la alta, în timp ce Cascada a rămas în stare bună.

Hotelul Cascada, care a fost preluat în anul 1999, prin protocol între Spitalul din Borșa, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu folosință pentru CAS Maramureș. Aici se dorește organizarea unui centru de Training Național.

anexa

 

Lăsaţi un răspuns