Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Cherecheş: Totdeauna avem încredere în instanţă

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost arestat preventiv, miercuri seara, pentru 30 de zile, fiind suspectat de comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

cherechesTribunalul Cluj a decis, miercuri, după peste şase ore de audieri şi deliberări, arestarea preventivă a primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, pentru 30 de zile, după ce acesta, marţi a fost reţinut de DNA pentru luare de mită în formă continuată. Decizia va fi contestată după cum au anunţat avocaţii primarului.

 

Bani marcaţi cu o zi înainte

 

 Unul dintre avocaţii lui Cătălin Cherecheş, Tiberiu Ban, a declarat că, în opinia sa, în raport de probele existente anchetatorii nu au reuşit să dovedească flagrantul.

”La Tribunalul Cluj s-a judecat solicitarea DNA privind luarea măsurii arestării preventive faţă de primarul Cherecheş şi s-a motivat pe existenţa unui pericol pentru ordinea publică. Noi am încercat să dovedim că o asemenea măsură extremă privativă de libertate nu este necesară şi am cerut control judiciar. Noi susţinem că, în raport de probele existente nu s-a reuşit să se dovedească flagrantul, colegul meu susţinând că este o provocare, ţinând cont de faptul că banii au fost înseriaţi cu o zi înainte. Instanţa Tribunalului Cluj a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului Cherecheş”, a spus Ban.

Potrivit acestuia, decizia luată de Tribunalul Cluj va fi contestată.

La rândul său, Cherecheş a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că se aştepta la decizie, pentru că ”este campanie electorală”.

”Totdeauna avem încredere în instanţă şi în perioada asta, altul mult mai important ca noi a fost răstignit pe cruce”, a spus primarul.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, asupra lui Cherecheş fiind găsită suma de 30.000 lei.

 

sursa: Mediafax

Lăsaţi un răspuns