Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Prefecţii cer depolitizarea funcţiilor

Prefectul Sebastian Mihai Lupuț a participat la Adunarea Generală a Asociației Prefecților și Subprefecților din România.

prefect Luput Baile FelixPrefectul județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, a participat săptămâna trecută (7-9 aprilie) la Adunarea Generală a Asociației Prefecților și Subprefecților din România, întrunită la Băile Felix (județul Bihor).

Pe ordinea de zi a figurat alegerea noului preşedinte, completarea Consiliului Director şi dezbaterea unor probleme legislative privind categoria înalţilor funcţionari publici. Noul preşedinte al Asociaţiei a fost ales Gigi Petre, prefectul de Ialomiţa, care îl înlocuieşte pe Lucian Simion, Guvernator al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării. În funcția de secretar general a fost ales prefectul de Satu Mare, Radu Bud.

Printre concluziile adunării au figurat dorința prefecților și subprefecților ca aceste funcții să fie depolitizate, iar cei care le ocupă să fie „înalţi funcţionari publici de carieră”. De asemenea, membrii Asociaţiei vor modernizatea Instituţiilor Prefectului şi întărirea atribuţiilor prefecţilor şi subprefecţilor.

Reader Feedback

Un raspuns catre “Prefecţii cer depolitizarea funcţiilor”

  1. vasile cel verde spune:

    Vreti functii pe viata? Ce doriti sa faca politicul? Cum se pot desfasura doctrinele democratice? Toti ajunsii in jilturi inalte doresc sa ramana pe veci acolo.

Lăsaţi un răspuns