Biserica Ortodoxă se află în Sfânta şi Marea Miercuri. Conform Sinaxarului citit la această slujbă „se face pomenire de femeia păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea Patimă”:
„Când Iisus S-a suit în Ierusalim în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El şi a turnat pe capul Lui acel mir de mare preţ, în valoare cam de trei sute de dinari. Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun. Pe urmă Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare şi a învrednici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună. Femeia aceasta nu este una şi aceeaşi la toţi Evangheliştii. După cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, la cei dintâi trei Evanghelişti este vorba de una şi aceeaşi femeie, numită îndeosebi femeia cea păcătoasă. La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viaţă curată, Maria, sora lui Lazăr, care, cu şase zile înainte de Paşti, pe când Domnul şedea la masă în casa ei din Betania, a întrebuinţat mir şi l-a turnat pe frumoasele Lui picioare şi I le-a şters cu părul capului ei, arătând faţă de Hristos un respect nespus de mare, oferindu-I mirul ca lui Dumnezeu. Ea ştia bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoţii se sfinţeau cu mir, iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălţat lui Dumnezeu. I-a adus Lui acest mir şi l-a dăruit Învăţătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morţi pe fratele ei. Din pricina asta nici Domnul nu-i făgăduieşte vreo răsplată. Într-adevăr, cu acest prilej numai Iuda murmura, din pricina iubirii sale de argint. Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, după cum au istorisit Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu, a turnat acel mir de preţ pe capul lui Iisus cu două zile înainte de Paşti, pe când Iisus era tot în Ierusalim şi tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă şi ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorinţa lui Hristos de a face milostenie. Mai mult, acestei femei păcătoase i s-a dat şi răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea.
Dumnezeiescul Ioan, împreună cu Marcu, dumnezeieştii Evanghelişti, au arătat şi cum era mirul. L-au numit curat şi de mare preţ. Prin curat, este obiceiul să se arate ceea ce este nefalsificat şi neamestecat. Poate că acest cuvânt era numele celui mai bun mir, care curge întâi. Marcu adaugă că femeia în grabă a spart vasul, care era strâmt la gură; un astfel de vas se numeşte alabastru. Acest vas, spune Sfântul Epifaniu, este de sticlă şi e făcut fără toartă; un astfel de vas se numeşte amforă. Mirul acela era făcut din mai multe materii: flori de smirnă, scorţişoară bine mirositoare, stânjenel, trestie aromată şi untdelemn.
Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, ruda Domnului – A fost văr de al II-lea după mamă cu Mântuitorul Iisus Hristos. Potrivit Istoricului Eusebiu acesta a fost al doilea Episcop al Ierusalimului. După uciderea Sfântului apostol Iacov în anul 62, Sfinții Apostoli l-au ales episcop al Ierusalimului. Episcopul Simeon a păstorit într-o vreme de grele încercări pentru creștinii din Palestina din pricina deselor răscoale ale iudeilor împotriva stăpânirii romane și datorită dorinței împăratului Nero (54-68) de a distruge Ierusalimul, acesta fiind cucerit în anul 70 și dărâmat de Titus, fiul lui Vespasian. La venirea armatei romane, condusă de Vespasian, Episcopul Simeon a plecat împreună cu mai mulți creștini din Ierusalim în orașul Pella din Decapolis (Grecia), întorcându-se mai apoi în Ierusalimul rămas în ruină. Sfântul episcop a suferit multe chinuri în timpul vieții sale fiind suspus supliciilor în timpul persecuțiilor lui Vespasian (66 – 79), Titus (79 – 81), Dominițian (81-96), scăpând însă cu viață. Însă, în timpul domniei lui Traian a suferit moarte martirică fiind răstignit în anul 107, la 120 de ani de viață și 54 de ani de păstorire ca episcop.
sursa: basilica.ro