Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a oficiat miercuri, 20 aprilie, slujba de târnosire a bisericii din Moara Borşii, Protopopiatul Satu Mare.
Ierarhul a fost întâmpinat în curtea bisericii din Moara Borşii de credincioși îmbrăcați în costume tradiționale, împreună cu soborul de preoţi şi diaconi.
Din sobor au făcut parte pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial, preotul ctitor Daniel Nelu Chira, protos. Gherontie, stareţul Mănăstirii Măriuş, preotul Vasile Ioan Istrat, care va sluji ca paroh în această biserică.
După slujba de târnosire, Preasfințitul Iustin Sigheteanul a oficiat Liturghia Darurilor înainte Sfinţite.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinția Sa a remarcat efortul deosebit pe care l-au făcut credincioşii din această cea mai tânără parohie din Eparhie de a-şi ridica propria biserică într-un timp atât de scurt. De fapt, nu credincioşii ridică biserica, ci Dumnezeu a zideşte prin mâinile lor, le-a explicat Arhiereul.
Este semn că creştinii ortodocşi de aici ştiu să cinstească cele sfinte, ştiu să aibă frică de Dumnezeu şi să se roage cu lacrimi atunci este nevoie. Şi au beneficiat de un păstor care a fost alături de ei mereu, atât la bine, cât şi la greu. Părintele Daniel-Nelu a trăit o umilinţă şi a venit apoi o biruinţă, a spus Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, referindu-se la bucuria ridicării sfintei biserici.
La finalul Sfintei Liturghii, preotul ctitor Daniel-Nelu Chira a fost ridicat la rangul de stavrofor, iar toţi cei care au ajutat la realizarea sfântului locaş, prin donaţii diferite şi cu bani, au primit diplome de vrednicie şi apreciere din partea Ierarhului.
Tot miercuri, a fost instalat noul preot paroh Vasile Ioan Istrat, căruia i s-au conferit de către ierarh însemnele demnităţii preoţeşti, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, precum şi cheile bisericii şi îndemnul ca să fie primul care intră în sfânta biserică şi ultimul care iese.
Istoria bisericii din Moara Borşii, fostă filie a bisericii din Crucişor, este demnă de a fi menţionată pentru toţi credincioşii. Ea s-a născut din dorinţa enoriaşilor de a avea preot slujitor în fiecare duminică şi sărbătoare. Deoarece biserica veche a fost pierdută în instanţă, în favoarea câtorva familii de greco-catolici, ei s-au hotărât să-şi construiască biserică nouă.
Pe terenul donat de credincioşi, la sfârşit de septembrie, a fost turnată fundaţia, iar biserica propriu-zisă a fost ridicată în această primăvară, în doar o lună.
Biserica are trei hramuri: Sfânta Treime, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, al cărui an comemorativ este 2016. Aceasta este prima biserică din Episcopie care are hramul Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.
La slujba de târnosire au luat parte Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, deputatul Octavian Petric, Florinel Andreica, primarul comunei Crucişor, Romi Coza, viceprimarul comunei, Aurelia Fedorca, primarul din Negreşti Oaş, membri ai Consiliului Local, binefăcători şi ctitori ai sfântului locaş.
Sursa: basilica.ro