Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și posibila săvârșire a infracțiunilor de conflict de interese și a celor asimilate faptelor de corupție în cazul a 28 aleși locali (5 primari, 10 viceprimari, 12 consilieri locali și 1 consilier județean), se arată într-un comunicat de presă al instituției. Pe listă sunt și aleși locali din Maramureș.
Alexa Țicală, viceprimar al orașului Dragomirești, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 06 august 2012 – 11 octombrie 2012, întrucât a deținut simultan funcțiile de viceprimar şi administrator al S.C. „DRAGOMAR”S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Vasile Șofron, viceprimar al comunei Sălsig, este în conflict de interese administrativ și a săvârșit infracțiuni asimilate faptelor de corupție.
În perioada exercitării mandatului de consilier local a votat Proiectul de hotărâre al Consiliului Local al comunei Sălsig privind aprobarea inițierii procedurii de închiriere a pășunilor și aprobarea Regulamentului privind regimul închirierii pășunilor aflate în proprietatea publică a comunei Sălsig.
Ulterior aprobării acestei hotărâri, Primăria comunei Sălsig a încheiat cu Asociația Producătorilor Agricoli „Valea Sălajului” (în cadrul căreia ȘOFRON VASILE a deţinut calitatea de Președinte al Consiliului Director) un contract-cadru de închiriere pentru suprafetele de pajiști aflate în domeniul public al comunei.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea 215/2001 şi dispozițiile art. 75, lit. b), f) şi art. 77, alin. 1 din Legea 393/2004.
Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Direcția Națională Anticorupție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșirea de către Vasile Șofron a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României şi a infracțiunii asimilată faptelor de corupție, prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea 78/2000.
Ioan Tatiuc, consilier local in Remeți, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 iunie 2012 – 09 aprilie 2015, întrucât a deținut simultan funcțiile de consilier local și pompier (angajat cu contract individual de muncă, în aparatul propriu al Consiliului Local), încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.
”Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”, se precizează în comunicatul de presă. Dintre maramureșenii trecuți pe listă, Alexa Țicală nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.