Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

TSD cere schimbarea consilierilor care nu au avut activitate

„Voi, maramureşeni, băimăreni sunteţi mulţumiţi de activitatea celor care vă reprezintă în administraţia publică? Tu ai fi făcut altceva? Cum te-ai fi implicat pentru comunitatea ta?”, se întreabă Cosmin Butuza, preşedinte al Tineretului Social-Democrat (TSD) Maramureş.

 cosmin butuza„Noi, tineretul social-democrat din Maramureş vrem schimbarea modului de a face politică şi a felului în care s-a făcut până acum administraţie publică, atât în Consiliul Judeţean cât şi în consiliile locale. Suntem nemulţumiţi în principal de activitatea consilierilor PSD din Consiliul Local al municipiului Baia Mare. În acest sens, noi, tineretul social-democrat vom propune conducerii judeţene şi celei municipale a PSD ca actualii consilieri municipali să nu mai facă parte din viitorul Consiliu Local Baia Mare. De asemenea, vom propune şi înlocuirea consilierilor judeţeni care nu au avut activitate în cei patru ani de mandat”, spune Butuza.

Liderul TSD a mai subliniat că organizaţia trebuie să îşi asume greşelile făcute în ultimii ani. „Dar noi, tinerii din partid, nu am greşit aici! Am aprecia dacă cei în cauză ar ieşi public şi şi-ar recunoaşte greşelile. Politica noastră, a tinerilor, nu este cea a ascunderii sub preş a erorilor făcute anterior. Reforma în PSD trebuie să înceapă cu recunoaşterea şi asumarea greşelilor! Văzând ce se întâmplă, atât în Maramureş cât şi pe plan naţional, cred că schimbările pot avea loc doar dacă noi tinerii din organizaţiile şi partidele poltice, dar şi tinerii care nu fac politică, ne implicăm în viaţă comunităţii noastre. Trebuie să fim deschişi la comunicare şi receptivi la ideile venite din exterior, dar şi să avem curajul să ne asumăm şi să ne recunoaştem greşelile! Noi, tineretul social-democrat, vrem ca acest demers să fie preluat atât de celelalte partide politice cât şi de comunitate, la nivel de cetăţean. Am speranţa şi cred că a venit timpul să începem schimbarea, dar schimbarea vine în primul rând din noi!”, a punctat Butuza.

(Ş. M.)

Lăsaţi un răspuns