Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Casă socială multifuncţională în Valea Vinului

Sâmbătă, 14 mai, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de binecuvântare a Casei sociale multifuncţionale „Sfântul Ioan Botezătorul”a Parohiei din Valea Vinului, Protopopiatul Satu Mare, în prezenţa mai multor credincioşi.

centru valea vinuluiUn sobor de 20 de preoţi şi diaconi au slujit în soborul din care au făcut parte pr. dr. Ştefan Cristian, consilier eparhial cultural, pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, pr. Ioan Bonea, paroh, preoţi din parohiile apropiate.

Casa socială multifuncţională a fost amenajată într-o clădire veche, retrocedată de către autorităţile locale parohiei ortodoxe şi cuprinde o sală multifuncţională, o bucătărie dotată cu toate cele trebuitoare, un pridvor mare, un grup sanitar, iar alăturat ei – o capelă, pentru unele servicii religioase. Suprafaţa utilă este de 210 metri pătraţi. Ea a fost reamenajată din banii donaţi de credincioşii parohiei, de Primăria Valea Vinului, de Consiliul Judeţean Satu Mare şi din  fondurile atrase de deputatul sătmărean Octavian Petric.

La sfârşitul slujbei de binecuvântare, P.S. Iustin Sigheteanul a rostit un cuvânt ocazional şi a oferit diplome celor implicaţi în acest proiect.

                                                      ****

Localitatea Valea Vinului  este atestată documentar de peste 600 de ani, mai exact din anul 1399. Pe locul actualei case parohiale a existat o biserică de lemn, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, care a fost vândută într-o localitate „de pe Someş în Sus”.

Biserica actuală a fost ridicată între anii 1856-1877, din cărămidă arsă pe loc şi piatră adusă peste râul Someş iarna cu săniile de la Viile Oraşului Nou. La început a fost acoperită cu şindrilă, iar în anul 1908 cu tablă. A fost sfinţită în 11 septembrie 1881.

În 1941 o furtună a doborât turnul, în vinerea de Rusalii, care a fost refăcut până în 1943. A fost tencuită în  1964, iar în 1976 a fost dată în terasit. Între 1981-1983, în timpul păstoririi preotului Viorel Gavra, biserica a fost pictată în ulei de Ioan Barna.

Pr. Ioan Bonea, în anul 1992, reface turnul bisericii şi  acoperişul şi o pregăteşte pentru sărbătorirea a 600 de ani de la atestarea documentară a localităţii, eveniment marcat, la 12 septembrie 1999, printr-o Sfântă Liturghie Arhierească, oficiată de P.S. Iustin Sigheteanul.

În anul 2003, ca urmare a ridicării a două pridvoare la intrările în biserică şi a renovării exteriorului ei, P.S. Iustin Sigheteanul oficiază, la 10 septembrie 2006, când se împlineau 125 de ani de la târnosire, slujba de resfinţire a sfântului locaş şi oficierea Sfintei Liturghii Arhiereşti.

     Andrei Fărcaş

Lăsaţi un răspuns