În perioada 05-06 mai 2016, la Mănăstirea ,,Sfânta Ana” din Rohia se desfăşoară Hramul mănăstirii, manifestare religioasă organizată cu prilejul Sărbătorii „Izvorul Tămăduirii”.
Organizatorul preconizează participarea aproximativă a 5000 de credincioşi, iar manifestarea religioasă va fi asigurată de jandarmi, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, sunt prezenţi la datorie, asigurând condiţiile de securitate pentru participanţii la această manifestare religioasă, acţionând pentru prevenirea fenomenului infracţional, intervenind în cazul tulburării ordinii publice.
În vederea evitării situaţiilor neplăcute, Jandarmeria Maramureş aminteşte următoarele :
Jandarmii sfătuiesc cetăţenii să nu poarte la vedere bunuri de valoare (bijuterii, sume de bani etc.), care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase, să nu îşi lase eventualele bagaje nesupravegheate, iar în cazul în care sunt însoţiţi de copii, să le acorde acestora o atenţie deosebită, deoarece se pot rătăci cu uşurinţă.
De asemenea, pentru evitarea producerii oricărui incident nedorit, recomandăm participanţilor la această manifestare să respecte indicaţiile forţelor de ordine.
***
Printre valoroasele monumente bisericeşti şi de artă religioasă, care atrag admiraţia şi preţuirea vizitatorilor din ţară şi de peste hotare, un loc de frunte îl ocupă şi Mănăstirea „Sfânta Ana” – Rohia, din „Ţara Lapuşului”, judeţul Maramureş. Aşezată într-un cadru pitoresc, pe coama unui deal, în mijlocul unei păduri de fag şi de stejar, Mănăstirea Rohia constituie locul privilegiat al căutătorilor de linişte şi reconfortare sufletească, al iubitorilor de frumos artistic şi natural.
Începuturile mănăstirii sunt legate de persoana preotului ortodox român Nicolae Gherman (1877-1959), paroh în satul de la poalele Dealului Viei – Rohia, deal pe care se găseşte aşezată mănăstirea. Preotul ctitor a zidit mănăstirea în memoria fiicei sale, copila Anuţa, pe care a pierdut-o, fiind chemata la Domnul în noiembrie 1922, la vârsta de numai 10 anişori. Această fetiţa s-a facut un binevestitor al voii Domnului căci, nopţi de-a rândul, copila îi apărea în vis tatălui ei, rugându-l să construiască, o casă Maicii Domnului” în Dealul Viei din hotarul Rohiei. La început îndureratul părinte tăinuia în inima sa visele, pâna când, într-o zi o femeie credinciosă, Floarea lui Ilie, a venit la el şi i-a spus : „Părinte de ce nu asculţi glasul lui Dumnezeu, care-ţi porunceşte prin copila Anuţa, să faci casă Maicii Domnului în Dealul Viei ?” Nedumerit parintele o întreabă – „ce casă să fac Maicii Domnului ?” la care femeia i-a raspuns – „Mănăstire să faci, parinte !” în acel moment părintele Nicolae şi-a dat seama că este vorba de o hotărâre divinăşi, cuprins de o linişte sufletească, s-a hotărât să construiască o mănăstire în amintirea copilei sale şi pentru mângâierea credincioşilor din aceste părţi. Sprijinit de consătenii săi, parintele hotărăşte ridicarea Sfintei Mănăstiri într-o poiană numită „la stejarul lui Pintea” unde, potrivit obiceiului a fost înfiptă o cruce. Peste câteva zile, însă, constată uimiţi că crucea pe care o aşezaseră în poiană nu mai era la locul ei, ci se afla în altă parte, tocmai pe pintenul dealului pe o stânca. Bănuind că o mână răuvoitoare a săvârşit această mutare, crucea a fost adusă şi aşezată la locul ei iar un credincios, pe nume Alexandru Pop, a rămas de pază peste noapte. Seara târziu când a început să ningă credinciosul s-a întors acasa. A doua zi, de dimineaţă, când a ajuns acolo, deşi nu era nici o urmă pe zăpada proaspăt căzută, crucea nu era la locul ei ci a fost din nou gasită pe locul unde se află actuala biserică a mănăstirii. Cu toţii au considerat că acesta nu poate fi decât un semn revelat prin care s-a arătat locul unde să fie construită biserica sfintei mănăstiri.
Lucrările pentru ridicarea bisericii au început în anul 1923. După multe greutăţi, cu sacrificii mari şi ajutat de entuziasmul şi braţele sutelor de credincioşi, s-a reuşit ca în timp de doi ani să fie ridicată o biserică modestă şi o casă monahală. Mănăstirea a fost sfinţită abia în 1926, de către vrednicul de pomenire episcopul Nicolae Ivan al Clujului, la 15 august, de sarbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care a devenit hramul mănăstirii. Astfel a luat fiinţă „primul aşezământ de acest feliu” în Ardealul alipit. Multă vreme, aşezământul a rămas la stadiul de schit, neputându-se dezvolta din cauza accesului foarte greu. Mănăstirea s-a putut dezvolta dupa 1965 şi mai ales 1970, când s-a introdus curentul electric şi s-a amenajat drumul de acces. Râvna şi dăruirea unor stareţi cu reală vocaţie a îmbogăţit patrimoniul mănăstirii Rohia, patrimoniu care astăzi se compune din urmatoarele valori : „Casa de Stejar” (1965), „Casa Stareţiei” (1969-1972), „Casa cu Paraclis” (1973-1975), „Casa Poetului” (1977-1979), „Altarul de vara” (1980-1983), „Poarta maramureşană” de la intrare în incintă mănăstirii (1988), „Casa Alba” (1988-1992), „Poarta din sat” (1999 – 2001), „Colţul maramureşan” compus dintr-o casă şi o biserică de lemn (2001) s.a. Una din realizările foarte importante ale acestui aşezământ a fost, este şi va ramâne faptul că aici, pe parcursul celor peste 70 de ani de existenta, sute de mii de români şi-au gasit materializate năzuinţele unităţii de neam şi credinţă.
Astăzi prin reorganizarea Bisericii Ortodoxe Române, Mănăstirea „Sfânta Ana” – Rohia se afla sub oblăduirea canonică a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului. Ea este situată în „Ţara Lapuşului”, un prea frumos, pitoresc şi binecuvântat colţ de tară românească, la cca. 50 km de oraşul Baia Mare şi 43 km de oraşul Dej, în hotarul satului Rohia ce aparţine oraşului Târgu Lapuş, în mijlocul unui codru de fag şi stejar, pe coama unei coline ce poartă numele „Dealul Viei”, la o altitudine de aproximativ 500 m.