Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
joi, 21 noiembrie 2024

Mandat de primar dus până la capăt cu ajutorul instanţei

Ioan Pavel Buzdugan, primar al comunei Remetea, a fost repus în funcţia de instanţă. Asta după ce mandatul de primar i-a fost întrerupt printr-un ordin al prefectului.

Problemele lui Buzdugan au început încă din 2013 după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a făcut public raportul prin care alesul a fost declarat s-a aflat în conflict de interese de natură administrativă şi penal.

primaria remeteaÎn iunie 2013, ANI informa că primarul Buzdugan  a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de primar al comunei Remetea Chioarului, a semnat atât contractul individual de muncă al fiului său, prin care acesta este angajat pe durată nedeterminată în cadrul primăriei, cât și dispoziția prin care fiul acestuia a fost reîncadrat pe postul de inginer cadastru. Ioan Buzdugan s-a judecat cu Agenţia Naţională de Integritate însă a pierdut procesul definitiv.

În luna ianuarie a acestui an, în baza documentelor transmise de ANI şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prefectul judeţului a emis ordinul de încetare a mandatului de primar.

Ioan Pavel Buzdugan a atacat ordinul prefectului. Tribunalul Maramureş a decis, în 1 aprilie, ca Buzdugan să revină în funcţie (prin sentinţă executorie) până se finalizează procesul prin care primarul a cerut anularea ordinului emis de prefect.

Buzdugan a revenit pe funcţie, iar în 26 mai, Tribunalul Maramureş (instanţa de fond) va judeca procesul prin care se cere anularea ordinului emis de prefect privind încetarea mandatului de primar.

Între timp, Buzdugan a schimbat partidul şi şi-a depus candidatura pentru Consiliul Local Remetea Chioarului, însă, de această dată, instanţa a fost de partea celor care i-au contestat candidatura.

Lăsaţi un răspuns