Opinii şi stiri din judet si informatii de interes national
vineri, 22 noiembrie 2024

Pelerinaj la Cimitirul Săracilor şi rugăciune pentru episcopii martiri

Sâmbătă, 14 mai a.c., între orele 09:00-14:00, Episcopia Greco – Catolică de Maramureş şi Protopopiatul Greco – Catolic Sighet, vor desfăşura Pelerinajul la Cimitirul Săracilor.

pelerinaj-sighetÎn fiecare an, in cea de-a doua sâmbătă a lunii mai, întreg episcopatul Bisericii Catolice (de rit latin si bizantin), se întâlnește la Sighetu Marmației unde se organizează un pelerinaj la Cimitirul Săracilor şi se fac rugiciuni pentru episcopii martiri morți în închisoarea din Sighet și înmormântați în gropi comune în acest cimitir. Aici se odihnesc și alți preoți, oameni de cultură, oameni politici, opozanți ai regimului comunist. La eveniment participă credincioși și preoți veniți din toată țara.

Anul acesta, Pelerinajul de la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației, dedicat cinstirii martirilor și mărturisitorilor Bisericii Catolice, se va desfășura după următorul program:

Vineri 13 mai

Ora: 18:00 – Sfânta Liturghie – în biserica parohială din strada Bogdan-Vodă

19:00 – Rugăciune și meditație – în coridorul central al Muzeului Memorial

Sâmbătă 14 mai

Ora 9:00 – Procesiune solemnă cu plecare din fața Memorialului

10:30 – Sfânta Liturghie arhierească la altarul amenajat în cimitir.

Traseul procesiunii: Muzeul Memorial – str. Bogdan Vodă – str. Traian – Piaţa Libertăţii – str. 22 Decembrie – str. Avram Iancu, până la Cimitirul Săracilor.

În vederea desfăşurării în bune condiţii a  acestei manifestări, un număr de peste 10 jandarmi din cadrul  Detaşamentului 4 Sighetu Marmaţiei, vor  asigura ordinea şi siguranţa publică în zona de desfăşurare a procesiunii religioase pentru ca manifestarea să se desfăşoare în condiţii normale, acţionând pentru prevenirea fenomenului infracţional, intervenind în cazul tulburării ordinii publice.

Lăsaţi un răspuns