Proiectul de Ordonanță de Urgență privind salarizarea în sectorul bugetar aduce sistemul sanitar la nivelul de echitate apropiat de cel al altor sectoare de activitate însă mai sunt o serie de probleme care rămân deschise, afirmă reprezentanții Federației ‘Solidaritatea Sanitară’ într-un comunicat.
„Pe datele pe care le avem până în acest moment, proiectul de OUG propus de Guvern se apropie de așteptările Federației ‘Solidaritatea Sanitară’ privind eliminarea discriminărilor/ilegalităților. Evident, există două lipsuri semnificative: nu este introdus și personalul nemedical la eliminarea discriminărilor la nivel național (ci doar la nivel de unitate) și nu este rezolvată problema gărzilor medicilor. Considerăm că aceste probleme rămân deschise, sperând să le rezolvăm în cursul dezbaterilor publice, înainte de adoptarea actului normativ’, precizează sursa citată.
„Putem considera că ne apropiem de igienizarea sistemului de salarizare, generând astfel terenul pentru a demara discuțiile despre o adevărată creștere salarială. În acest moment nu se poate vorbi de o creștere salarială semnificativă, ci de aducerea sistemului sanitar la nivelul de echitate apropiat de cel al altor sectoare de activitate’, menționează Solidaritatea Sanitară.
Restructurarea completă a sistemului de salarizare în Sănătate și introducerea unui sistem de premiere bazat pe condiții de reformă și criterii de performanță pentru personalul din sistemul de sănătate și pentru personalul didactic și didactic auxiliar, începând cu luna ianuarie 2017, sunt principalele modificări aduse de noul proiect de ordonanță privind salarizarea bugetarilor.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, în sistemul de sănătate, debutanții vor beneficia de o creștere suplimentară de 10% a salariilor, față de restul funcțiilor, pentru creșterea atractivității unei cariere în domeniu. Totodată, în sistemul de Sănătate și în Învățământ, vor putea fi pot acordate premii anuale, semestriale și trimestriale, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget, în condițiile îndeplinirii unor criteriilor de performanță, care vor fi elaborate de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației Naționale.
Alte modificări aduse de proiectul de Ordonanță privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, vizează eliminarea diferențelor de salarizare pentru funcții egale și muncă egală în cadrul aceleiași unități, prin aducerea salariilor la nivelul maxim aflat în plată la nivelul unității / instituției, pentru toate familiile ocupaționale, în limita alocărilor bugetare.
sursa: Agerpres